Claudiu Zamfir

Magazin online din România: „Black Friday nu este neapărat profitabil. De ce îl facem?”

Thumbnail

Evenimentul de vânzări cu reduceri Black Friday, devenit o obișnuință și în comerțul românesc, nu le aduce neapărat profit comercianților, a declarat, joi, managerul general al Fashion Days, unul dintre cele mai mari magazine online de haine și încălțăminte din România, el dezvăluind și nivelul investițiilor în promovare.

„Black Friday nu este neapărat un eveniment tragetat către profitabilitate. Pentru majoritatea retailerilor, la majoritatea produselor nu avem profit. Avem o margine (adaos - n.r.) cu care vindem, dar investiția în marketing, în people (personal și colaboratori - n.r.), în pregătirile de luni de zile arată că Black Friday nu este neapărat un eveniment profitabil. De ce îl facem? Pentru că Black Friday ne aduce mulți clienți noi, care ne vor ajuta la profitabilitatea pe anul viitor” - a spus Robert Berza, într-o conferință online.

El a precizat că principalele investiții ale magazinului online sunt îndreptate către marketing, personal și tehnologie.

„În octombrie am cheltuit pe marketing, în România, undeva la 1 milion de euro, preponderent non-digital. Marketingul digital a fost undeva la 400.000 de euro”, a exemplificat managerul.

Robert Berza a menționat că pentru Black Friday, magazinul online a crescut investiția în marketingul digital cu 70% față de anul trecut, iar pentru promovarea non-digitală -televiziune, outdoor, radio - „creșterea e mult mai mare”.

„De ce este foarte important Google? Este o platformă extrem de importantă pentru noi pentru adus clienți noi. Dacă avem 70% din venituri din aplicație, clienții știu unde să ne găsească, au aplcație pe telefon. Pe de altă parte, clienții noi, care nu au aplicație instalată sau care comandă mai rar, se folosesc extrem de mult de Google”, a mai spus managerul Fashion Days.

De asemenea, el previzionează că pe termen lung Fashiod Days va ajunge să investească mai mult în reclame pe You Tube decât pe televiziuni.

„A crescut foarte mult You Tube , va deveni probabil un canal - dacă nu la egalitate - măcar pe aproape de Pro TV sau Antena 1, dar pe termen lung s-ar putea să fie peste” - a spus șeful magazinului online de haine.

Potrivit unor analize prezentate de el, în total, în România, de Black Friday, vor fi plasate la magazinele online 500.000 de comenzi în săptămâna aceea. „Black Friday este mai degrabă pentru produse premium, de peste 150-200 de lei”, a mai spus Berza.

Evenimentul de vânzări cu reduceri de preț a fost importat din SUA și în România, mai ales în ultimul deceniu. La americani, Black Friday (Vinerea Neagră) este imediat după sărbătoarea lor de Ziua Recunștinței. În anul 2020, Black Friday pică vineri, 27 noiembrie, în SUA, și în ideea că magazinele își lichidează stocurile și se pregătesc pentru campania de vânzări de Crăciun.

În România, comercianții țin de obicei Black Friday pe la jumătatea lunii noiembrie, dar nu este o regulă. Fashion Days începe campania pe 11 noiembrie și o încheie pe 13 noiembrie.

Haine românești pe Fashion Days

În luna iunie 2020, Fashion Days a anunțat campania Romanian Corner, prin care a invitat pe platformă branduri românești de haine și accesorii, pentru a ajuta producția autohtonă mai ales în perioada aceasta de criză coronavirus COVID-19.

În prezent, magazinul online a atras în campanie 36 de branduri românești, cu un volum lunar al vânzărilor de circa 500.000 de lei în total, prin Romanian Corner.

„Proiectul va crește, nu l-am făcut doar pentru 2020, ci va dura ani întregi. Mai avem negocieri cu 20 de branduri care să intre probabil în următoarele luni și sunt convins că sunt mai mulți designeri mici și medii, care pot intra în relație directă cu clienții prin platforma noastră” - a spus managerul Fashion Days, Robert Berza.

Magazinul online de haine, încălțăminte și accesorii Fashion Days, înființat în 2008 și cumpărat de eMag în 2015, a anunțat că a trecut pentru prima dată pe profit în ultimele 6 luni ale anului 2019.

Fashion Days a fost fondat în anul 2008 de către doi antreprenori elvețieni: Jan Vichr și Markus Okumus. În 2015, magazinul online a fost preluat de eMag (brand operat de firma Dante International). eMag și Fashion Days se află acum în portofoliul fondului de investiții sud-african Naspers, alături de alte afaceri online care operează în România: OLX, Autovit.ro, PayU etc.

Parallax

Vizualizari
2120
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri