Guvernul a publicat în Monitorul Oficial hotărârea (HG) 1.050 din 2 octombrie 2021, prin care se instituie o serie de măsuri inclusiv asupra unor firme, în scopul prevenirii și combaterii a...
Agenția Națională de Administrare Fiscală anunță vineri că, „în perioada imediat următoare”, va face controale la firme, privind conectarea la distanță a noilor case de marcat digitale pentru...
În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, magazinele și alți prestatori de servicii vor putea funcționa după un program limitat la intervalul orar 5.00-22.00 în localitățile în care incidența...
Mihai Matei, președintele Asociației patronale a industriei de software și servicii (ANIS), susține, într-un răspuns transmis miercuri către StartupCafe.ro, că în acest moment nu există „nicio formă...
Ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, a spus marți, într-un interviu acordat Antena 3, că ia în calcul eliminarea scutirii de la plata impozitului pe veniturile lucrătorilor și a contribuțiilor sociale...
Guvernul s-a angajat la Comisia Europeană, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), să reducă pragul de încadrare a firmelor la plata impozitului pe venitul microîntreprinderii.
Bucureștiul intră în scenariul roșu la miezul nopții de vineri spre sâmbătă, fiind impuse o serie de reguli restrictive la funcționarea restaurantelor, barurilor, discotecilor, cluburilor, sălilor de...
Uniunea Europeană vrea să oblige producătorii de telefoane mobile, tablete și alte astfel de dispozitive să scoată pe piața comunitară același tip de încărcător, care să se potrivească tuturor gadget...
Guvernanții vor să împiedice comercianții să atragă consumatorii cu false reduceri de prețuri, de Black Friday sau alte campanii promoționale, printr-un proiect de hotărâre de guvern care prevede și...
Ministerul Finanțelor și ANAF prezintă oficial proiectul „E-factura – sistem obligatoriu de facturare electronică”, care, în viitor, ar urma să permită încărcarea, stocarea și descărcarea facturilor...
Firmele românești au și acum obligația de a depune la Registrul Comerțului declarația de beneficiri reali, iar termenul pe anul 2021 este 1 octombrie - reamintește Oficiul Național al Registrului...
Ministerul Economiei a făcut un proiect de memorandum pentru o serie întreagă de mpsuri de debirocratizare, printre care și eliminarea oligației firmelor de a-și face analiza de risc la securitatea...
În acest moment, guvernul Câțu este practic unul minoritar, după ce miniștrii USR-PLUS și-au anunțat oficial demisia, iar PSD pune presiune pe executiv să crească din nou salariul minim pe economie...
Peste 130.000 de clienți ai Apa Nova pot plăti aceste utilități direct online, pe portalul Ghișeul.ro, începând de luni, 30 august 2021, a anunțat Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), într...
Luni, 25 august 2021, s-a publicat în Monitorul Oficial Ordonanța de guvern 6/2021, privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului, care prevede, printre altele...
Guvernul a aprobat, luni, 30 august 2021, o serie de modificări la Codul Fiscal și la Codul de Procedură Fiscală, printre care și obligația unor contribuabili de a se înrola în Spațiul Privat Virtual...
Consiliul Concurenței cere eliminarea unor restricții care persoanele ce nu practică profesia de contabil să-și înființeze firme de contabilitate. Principalul corp profesional al contabililor, CECCAR...
Guvernanții au promis în programul de guvernare că încep un program-pilot de eliminare a taxelor pe salariul minim, dar după 8 luni de guvernare nu au reușit să se înțeleagă asupra unei astfel de...
Anumite categorii de contribuabili vor fi obligate să se înroleze în Spațiul Privat Virtual (SPV), prin care se depun declarații la ANAF, începând de la 1 martie 2022, a declarat marți, noul ministru...
Ministerul Finanțelor vrea să modifice modalitatea în care se calculează impozitul pe clădiri în cazul imobilelor cu destinație mixtă - locuință pentru o persoană fizică și sediu de firmă cu...
Guvernanții vor să acorde comercianșilor o serie întreagă de înlesniri privind campaniile de reduceri de prețuri, condițiile de calificare penru vănzători și vânzările direct de la producător...
Regulile privind încheierea unei inspecții fiscale au fost schimbate prin apariția Legii nr. 295/2020, o modificare benefică pentru contribuabili, dar care ridică și numeroase semne de întrebare...
Platformele românești de finanțare participativă vor risca amenzi cuprinse între 2.000 de euro și 500.000 de euro, dacă vor încerca să atragă investitorii prin promisiuni mincinoase legate de...
Românii au depus, în anul 2020, peste 5.000 de plângeri și sesizări împotriva unor firme și instituții din România, invocând o serie întreagă de presupuse încălcări ale Regulamentului de protecție a...
Starea de aletă se prelugește cu 30 de zile, începând cu data 11 august 2021, pe întreg teritorul României, cu aplicarea unor restricții de activitate inclusiv pentru o serie întreagă de firme...
Aplicația germană FlixBus, supranumită și „Uber-ul autocarelor”, prezentă și pe piața românească, vrea ca România să renunțe la actulaul său sistem prin care statul atribuie rute de transport...
Firmele sau alte persoane interesate obțin gratuit, de la autoritatea vamală, numărul EORI, pentru a-l folosi în operaţiunile vamale derulate de acestea pe întreg teritoriul Uniunii Europene - a...
Noi reguli privind acordarea concediilor medicale și indemnizațiile de sănătate au intrat în vigoare, începând de duminică, 1 august 2021, conform Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
În România, o persoană fizică a fost amendată pentru postări pe Facebook, în baza Regulamentului de protecție a datelor personale (GDPR), a anunțat, vineri, de Autoritatea română de protecție a...