Claudiu Zamfir

Acest investitor român exclude startup-urile crypto: „Track record de infracționalitate”

Cristian Munteanu - EGV.jpg

Un investitor român acordă finanțări de venture capital și de ordinul milioanelor de euro unor startup-uri, dar exclude din start firmele din domeniul criptomonedelor.

Cristian Munteanu, managing partner la fondul de investiții Early Game Venture, a explicat, pentru StartupCafe.ro, de ce evită zona crypto.

Crypto, nu! Crypto este un domeniu în care nu investim și mai avem domenii cum ar fi: tehnologie pentru porn, pentru gambling, lucruri de genul ăsta, dar astea sunt intangibile cam pentru orice fond de venture capital decent. Crypto este o zonă pe care nu vrei să ți-o asumi, pentru că există foarte puține industrii cu un track record (istoric – n.r.) de infracționalitate mai mare decât zona de crypto. Și dacă poți să investești în tehnologie cu reputație bună, nu văd de ce să n-o faci”, a declarat, pentru StartupCafe.ro, Cristian Munteanu.

Firma sa de investiții abia și-a lansat oficial cel de-al doilea fond de venture capital, Early Game Venture II, în valoare totală de 60 de milioane de euro, din care 30 milioane EUR sunt asigurați din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Din acest fond, EGV vrea să acorde startup-urilor din România și din regiune finanțări de capital de risc de la 500.000 de euro până la milioane de euro fiecare. În schimb, fondul preia pachete minoritare de acțiuni de circa 15% din startup-urile respective.

„Startup-urilor le mai oferim conexiuni la clienți, acces la tot felul de platforme tehnice și servicii, acces la credite de cloud, stocare, procesare. Oferim guidance, perspectivă, repere în piață, ajutor pe partea de setup legal, pe partea de proprietate intelectuală”, a mai spus Munteanu.

Definiția unui startup. „O gogoșerie nu poate să facă asta!”

Și pe fondul apariției unor programe guvernamentale cu denumiri ca Start-Up Nation sau Start-Up Plus, s-a creat o confuzie de termeni în România, unii considerând în mod eronat că orice fel de afacere la început de drum este un startup. Și de aici și frustrarea respingerii de către un investitor de venture capital (VC).

„Startup... În accepțiunea generală, din cauza cuvântului start, oamenii cred că orice firmă care este la început este un startup. Nu este așa. O gogoșerie deschisă ieri nu e un startup. Definiția unui startup este companie cu potențial de creștere exploziv. Deci e o companie care, cu 5 angajați, poate să serviseze 10.000 de clienți, iar cu 6 angajați poate să serviseze 10 milioane de clienți. O gogoșărie nu poate să facă asta! Și atunci, dacă intri în categoria asta, ești investibil de către VC-uri. Dacă nu, fie ești investibil de către fonduri convenționale de private equity, fie nu ești investibil nici de ele” - a mai explicat Cristian Munteanu, managing partner EGV.

Totuși, în ce startup-uri investește EGV II. „Încercăm să vedem care aplicații de AI au cu adevărat sens”

Fondurile de venture capital investesc doar în companii care au un potențial de creștere foarte mare. „Asta înseamnă software, de puține ori hardware, fiindcă alte modele de business nu au potențialul ăsta”, a precizat Munteanu.

Early Game Venture preferă startup-urile care dezvoltă produse pentru companii (B2B), dar nu respinge din start nici tehnologiile destinate consumatorilor (B2C). Ca domenii, fondul se concentrează pe:

  • securitate cibernetică
  • enterprise software
  • tehnologii pentru educație (edutech)
  • tehnologii pentru sectorul financiar (fintech)
  • aplicații de inteligență artificială (AI).

„Dar aici suntem foarte atenți și încercăm să vedem care aplicații de AI au cu adevărat sens versus sunt doar niște funcționalități pe care mâine le poate lansa ChatGPT și să scoată din piață startup-ul respectiv” - avertizează șeful fondului de investiții EGV.

De asemenea, trebuie ținut cont că mai puțin de 2% dintre antreprenorii care au intrat în contact cu EGV au ajuns să obțină finanțare. „Pentru primul fond, am intrat în contact cu peste 1500 de startup-uri, cu 362 am început discuții, fiindcă era ceva interesant în propunerea lor, și am făcut 28 de investiții, deci este sub 2% rata de investiție”.

Sfatul unui antreprenor care a căzut pe stradă și și-a spart ochelarii și laptopul. „Sunt alte opțiuni, pentru a avea o viață sănătoasă”

Investitorul Cristian Munteanu a fost și el în pielea antreprenorilor care bat la ușile fondurilor de venture capital, cu mai bine de un deceniu în urmă. Un startup în care a fost implicat ca fondator făcea scutere electrice, iar altul, software de predicții pentru travel.

Nevoia de finanțare l-a purtat atunci peste Ocean. Pe străzile din San Francisco i s-a făcut rău de epuizare, a căzut și și-a spart ochelarii și laptopul.

„Era undeva în miez de noapte, spre dimineață chiar, în San Francisco, după ce abia venisem de la Seattle, pentru un eveniment în San Francisco, cu unul dintre startup-urile mele. Și era o perioadă extrem de stresantă și de obositoare, eram în fundraising și pur și simplu la un moment dat, cum se întâmplă...”, și-a amintit  Munteanu.

„Cât pot să duc, nu știu, cât mai mult, sper. Dar nu există, nu poți să faci startup-uri din confort. Dacă ceea ce contează pentru cineva este confortul propriu, atunci nu startup-urile sunt industria în care trebuie să fie activ omul ăla. Sunt alte opțiuni pe care le poți avea pentru a avea o viață sănătoasă, echilibrată. Startup-urile sunt rezervate celor care sunt radicali în abordare”, crede investitorul.

Parallax

Vizualizari
3070
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri