Răzvan Tătaru

Early Game Ventures lansează un nou fond de investiții. 60 milioane EUR pentru startup-uri tech din România și din regiune

startup

Early Game Ventures lansează EGV Fund II, un nou fond de investiții, în valoare totală de 60 milioane EUR pentru susținerea startup-urilor de tehnologie din România și regiune, potrivit unui comunicat transmis, joi, StartupCafe.ro.

Noul fond va investi exclusiv în startup-uri de tehnologie aflate la început de drum, cu accent pe domenii precum securitate cibernetică, instrumente pentru dezvoltatori, enterprise software.

Fondurile din care va investi EGV II provin atât de la parteneri instituționali si persoane fizice care au investit și în primul fond EGV, cât și de la noi investitori.

Fondul beneficiază de o investiție de 30 milioane EUR din partea Recovery Equity Fund, administrat de către European Investment Fund și finanțat prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență în cadrul Next Generation EU. Aprobarea pentru această investiție a fost primită la finalul lunii februarie 2024.

Dimensiunea țintă a noului fond este de 60 de milioane EUR, iar echipa Early Game se pregătește deja pentru closing-ul final.

„Suntem recunoscători tuturor investitorilor care au crezut în noi și care au ales să ni se alăture în continuarea misiunii de a găsi și investi în cele mai bune startupuri tech din România și CEE. Este o confirmare importantă a muncii noastre faptul că, într-un context economic dificil, am reușit să atragem finanțarea privată necesară și că, în foarte scurt timp, vom semna și closing-ul final, la dimensiunea de 60 milioane de euro. Nu mulți manageri se pot lăuda cu fonduri de VC supra-subscrise în această perioadă. Mulțumim, de asemenea, tuturor investitorilor din Fondul I care ne-au sprijinit încă din 2018 în acest proces. Suntem convinși că, în următorii 5 ani, vom reuși să identificăm și să accelerăm dezvoltarea celor mai promițătoare companii tehnologice din regiune”, spune Cristian Munteanu, Managing Partner EGV.

Cristian Munteanu este printre foarte puținii manageri de fonduri VC din regiune cu experiență de fondator de startup-uri tech, atât în România cât și în Silicon Valley.

Alături de Cristian Munteanu, echipa de parteneri ai EGV II este completată de Dan Călugăreanu și Florin Vișa.

Dan Călugăreanu, Partener și în primul fond EGV, își continuă activitatea de investitor profesionist în ambele fonduri administrate de Early Game. Înainte de a deveni Partener la Early Game, Dan Călugăreanu a fost Chairman al Tech Angels, dar și investitor de tip angel.

Florin Vișa, având 24 de ani de experiență în investiții private equity, venture capital, M&A și corporate finance în Europa Centrală și de Est, s-a alăturat EGV odată cu demararea negocierilor pentru acest al doilea fond.

În ultimele luni, echipa EGV II a derulat o campanie intensivă de identificare a unor tinere companii tehnologice cu potențial, și va anunța în curând primele investiții din fondul nou.

Parallax

Vizualizari
262
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri