Claudiu Zamfir

Senat: Patronii și asociații vor putea scoate dividende din firme trimestrial, 100% din profit

Imagine principala
lege dividende

Patronii și asociații vor putea scoate trimestrial dividende din firme, la valoarea lor întreagă pe perioada respectivă, potrivit unei inițiative legislative care a fost aprobată de Senat, cu amendamente, și trimisă la Camera Deputaților.

Propunerea legislativă a unui grup de 34 de parlamentari de la Putere a fost prezentată pe larg de StartupCafe când a fost depusă la Senat. Aceasta prevedea posibilitatea retragerii de dividende din firme, trimestrial, nu o dată pe an, cum se face în prezent. Propunerea legislativă ar fi permis scoaterea de dividende din jumătate din profitul realizat, pe trimestru.

În Comisia Economică a Senatului a fost introdus însă un amendament prin care s-a extins posibilitatea distribuirii trimestriale de dividende pe valoarea întreagă a profitului realizat de firmă pe perioada respectivă din an.

Prin acest amendament, propus de senatorul PNL Florin Cîțu, Legea 82/1991 a contabilitatii ar urma sa se modifice la art. 19, alineatul 3:

"Repartizarea profitului se înregisrează în contabilitate pe destinații, trimestrial și după aprobarea situatiilor financiare anuale astfel:
(...) În cursul exercițiului financiar opțional până la 100% din profitul contabil net realizat trimestrial, din care se scad orice pierderi raportate și sume depuse în rezerve în conformitate cu cerințele legale sau statutare, respectiv pe baza balanței de verificare. Această repartizare a profitului se efectuează pe baza aprobării Adunării generale a Acționarilor sau Asociaților, după caz (...)”.

Inițiativa legislativă, cu tot cu amendamente, a fost adoptată de Senat cu 101 voturi pentru, niciun vot împotrivă și nicio abținere.
Pentru a deveni lege, are nevoie să treacă și de Camera Deputaților , promulgată de șeful statului și publicată în Monitorul Oficial.

Reamintim că în luna martie 2017, 34 de senatori si deputati PSD au inregistrat la Senat propunerea legislativa pentru modificarea si completarea Legii nr.82/1991 a contabilitatii si modificarea si completarea Legii nr.31/1990 a societatilor comerciale, modificarea si completarea Legii nr.1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei.

Pe scurt, initiativa legislativa vrea sa ofere patronilor si asociatilor posibilitatea sa isi scoata din firme dividende, trimestrial, in cursul anului in care se realizeaza, in plus fata de prevederile legale actuale in care se pot distribui dividende in anul urmator realizarii profitului, la profiturile intregi. Practic, in prezent, un om de afaceri isi poate lua dividendele o data pe an, iar propunerea legislativa ar da posibilitatea firmelor sa faca si distribuiri in timpul anului.

Ce ar castiga oamenii de afaceri din aceasta propunere de lege

Beneficiul pe care l-ar aduce o astfel de propunere legislativa oamenilor de afaceri consta in faptul ca vor putea sa retraga mai des dividende din firma.

In prezent, dividendele se pot distribui in anul urmator realizarii profitului, dupa incheierea situatiilor financiare, in ianuarie. Dividendele pot fi incasate efectiv dupa depunerea bilantului.

Din aceasta cauza, unii dintre oamenii de afaceri se angajeaza in propriile firme, pentru a obtine venituri salariale, pentru a avea si o sursa de venit o data pe luna.

Daca propunerea legislativa va ajunge lege, acesti oameni de afaceri ar putea sa-si diminueze salariul lunar, pentru ca vor putea scoate bani din firma, sub forma dividendelor, mai des decat pana acum.

Avantajul veniturilor din dividende este impozitare mai redusa decat la salarii.

In anul 2017, impozitul pe dividende este de 5%, in timp ce la salariu este de 16%.

De asemenea, la dividende se plateste contributie la sanatate (CASS) de 5,5% in anumite conditii:

  • o persoana fizica datoreaza CASS daca obtine venituri exclusiv din dividende sau daca obtine, in paralel, si venituri din drepturi de proprietate intelectuala. Pentru veniturile din dividende, CASS se calculeaza la venitul brut in bani sau in natura realizat in cursul anului fiscal precedent, raportat la cele 12 luni ale anului, fara plafonarea la cinci salarii medii brute lunar. Practic, plafonul a fost in vigoare doar in luna ianuarie 2017. Prin urmare, CASS se va datora in acest an raportat la veniturile obtinute din dividende in 2016.
  • daca aceeasi persoana are concomitent venituri din drepturi de proprietate intelectuala va achita CASS si pentru acestea, dar plafonat pana la suma echivalenta cu cinci salarii medii brute lunare (in 2017, este de 15.700 lei)
  • o persoana care are, pe langa venituri din dividende, si alte tipuri de venituri supuse CASS (salarii si asimilate salariilor, activitati independente, pensii, chirii, arenda, asocierea cu o persoana juridica, activitati agricole, silvicultura si piscicultura) nu va datora, de la 1 februarie 2017, CASS situatie similar celei din 2016.

La salarii, se platesc contributii la asigurarile sociale de stat, 26,3%, pentru conditii normale de munca, din care 10,5% pentru contributia individuala si 15,8% pentru contributia datorata de angajator.

Acestora li se adauga CASS 5,5% pentru contributia individuala si inca 5,2% pentru contributia datorata de angajator.

Foto: Dreamstime

Consultă AICI inițiativa legislativă în forma depusă la Senat, care a fost acum modificată prin amendamentele de mai jos.

Amendamente dividende by Claudiu on Scribd

Parallax

Vizualizari
13430
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri