Claudiu Zamfir

Legea europeană pentru inteligență artificială, AI Act, votată de Parlamentul European

inteligenta artificiala-uniunea europeana

Parlamentul European a aprobat, miercuri, la Strasbourg, cu 499 de voturi pentru, 28 împotrivă, 93 de abțineri, poziția sa de negociere privind AI Act, o propunere de regulament european pentru „stabilirea unor norme armonizate privind inteligența artificială”.

Raportorii Parlamentului European, care au coordonat raportul, sunt europarlamentarul român Dragoş Tudorache (REPER - Renew Europe) și europarlamentarul italian Brando Benifei (Socialiștii și Democrații Europeni). În urma votului, propunerea de lege va intra în negocierile interinstituționale, între Parlamentul European și Consiliul UE (miniștrii din statele membre) și Comisia Europeană (ca inițiatoare a proiectului de legislație).

„NU vrem supraveghere în masă, NU vrem social scoring, NU vrem poliție predictivă în Uniunea Europeană. Asta face China, nu noi. Sunt mândru că am reușit să pregătim un set preliminar de reguli pentru IA generativă bazată pe modele fundamentale puternice. Regulamentul european cu privire la Inteligența Artificială este un pas istoric care va limita riscurile pe care tehnologia le aduce în viețile, economiile și democrațiile noastre, în general”, a spus europarlamentarul Dragoș Tudorache, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro.

Potrivit acestuia, prin propunerea de regulament amendată în Parlamentul European se vor da asigurări că sistemele de Inteligență Artificială sunt supravegheate de oameni, sunt sigure, transparente și nediscriminatorii.

AI Act va interzice „utilizarea intruzivă” a sistemelor de inteligență artificială de identificare biometrică la distanță „în timp real” în spații accesibile publicului, a sistemelor de identificare biometrică la distanță cu excepția organelor de drept pentru urmărirea penală a infracțiunilor grave și numai după autorizarea judiciară, a sistemelor de clasificare biometrică care utilizează caracteristici sensibile (de exemplu, gen, rasă, etnie, statut de cetățenie, religie, orientare politică) și a celor de poliție predictivă (bazate pe profilare, locație sau comportament criminal din trecut). Modelele de bază generative, cum ar fi GPT, trebue să respecte cerințe suplimentare de transparență, cum ar fi dezvăluirea faptului că conținutul a fost generat de AI.

Pentru a stimula inovația în domeniul inteligenței artificiale, eurodeputații au introdus  derogări la aceste reguli pentru activitățile de cercetare și componentele de inteligență artificială furnizate în baza licențelor open source.

Noua lege propusă promovează medii controlate de reglementare, stabilite de autoritățile publice, pentru a testa AI înainte de implementarea acesteia - se mai arată în comunicatul lui Tudorache, negociator al Parlamentului European pentru AI Act.

Încă din anul 2021, Comisia Europeană a inițiat proiectul AI Act, o propunere de regulament de „stabilire a unor norme armonizate privind inteligența artificială”. Aceasta este prima încercare majoră a unei jurisdicții la nivel mondial, de reglementare a domeniului inteligenței artificiale.

Pe scurt, Comisia Europeană susține că propunerea sa de regulament vrea să reducă  „riscurile utilizărilor specifice ale inteligenței artificiale, clasificându-le în 4 niveluri diferite: risc inacceptabil, risc ridicat, risc limitat și risc minim”.

Parallax

Vizualizari
2434
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
Alex
Radu
"Minority Report" anyone? Sunt sigur ca si legile actuale de privacy sunt respectate, avem nevoie de mai multa interferenta AI. NOT!

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri