Denisa Crăciun

S-a lansat e-Factura simplificată. Accesează noua versiune a aplicației

Seminarii anaf

Ministerul Finanțelor anunță, marți, lansarea versiunii simplificate a aplicației e-Factura.

Aplicația este disponibilă AICI. Versiunea îmbunătățită vine cu o interfață intuitivă și funcționalități mai ușor de utilizat, astfel încât fiecare utilizator să poată emite facturi în conformitate cu cerințele fiscale rapid și eficient, susține MFP.

„Așa cum am mai spus, fiecare îmbunătățire adoptată a ținut cont de nevoile semnalate de contribuabili. Am tot avut întâlniri cu reprezentații mediului de afaceri și una dintre solicitările lor a fost aceasta. Versiunea simplificată a aplicației e-Factura vine cu o serie de avantaje și funcționalități care vor face gestionarea facturilor mai ușoară și mai accesibilă pentru toți utilizatorii. Ne-am gândit în primul rând la cei aproximativ 670.000 contribuabili mici care trebuie să utilizeze sistemul și au nevoie de o aplicație gratuită, intuitivă și ușor de folosit. De asemenea, aplicația extinsă este acum disponibilă și în limba engleză, urmând ca în perioada următoare să fie tradusă și cea simplificată”, a explicat ministrul Marcel Boloș.

Printre caracteristicile noii variante simplificate sunt:

  • Aplicația web de completare a facturii într-un format simplificat răspunde solicitărilor venite din partea micorintreprinderilor, ce nu utilizează în mod curent elemente operaționale complexe.
  • A fost redesenată pentru a include automat ghidaje (i.e. codul tipului facturii este prestabilit la 380, codul monedei este exclusiv RON) și bife pentru a afișa elementele de identificare obligatorii în funcție de categoria de plătitor de TVA.
  • Au fost restrânse nomenclatoarele de TVA la cele utilizate frecvent pentru tranzacții domestice și incluse procentele de taxă sub format selectabil.

De asemenea, o nouă facilitate adăugată sistemului este aplicația extinsă în limba engleză pentru contribuabilii nerezidenți înregistrați în scopuri de TVA ce au obligația de raportare a facturilor emise pentru livrări/prestări pe teritoriul României.

Amintim că termenul-limită pentru transmiterea facturilor emise, pentru livrările de bunuri și prestările de servicii care au locul livrării sau prestării în România, în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura este de 5 zile lucrătoare (n.r. de la 1 iulie sunt 5 zile calendaristice) de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data-limită prevăzută pentru emiterea facturii.

În perioada 1 ianuarie - 31 martie 2024, nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura nu se sancționează.

Parallax

Vizualizari
7604
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri