Denisa Crăciun
S-a publicat în Monitorul Oficial procedura pentru amnistia fiscală 2024, prin care firmele și persoanele fizice care au datorii la ANAF vor putea face pașii necesari pentru a putea beneficia de tăierea unor obligațiilor restante.
Amintim că amnistia fiscală a fost introdusă prin OUG 107/2024. Acum s-a publicat în Monitorul Oficial și Ordinul 5521/2024 pentru aprobarea Procedurii de anulare a unor obligații bugetare.
Astfel, datornicii care vor să beneficieze de anularea unor obligații bugetare, respectiv a obligaţiilor de plată accesorii și/sau a unui procent din obligațiile bugetare principale, după caz, vor trebui să depună o notificare la ANAF, până pe data de 25 noiembrie 2024 inclusiv. Notificarea se va depune:
După ce va primi notificarea, ANAF:
După depunerea notificării, în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia, ANAF va emite și va comunica datornicilor decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii și certificatul de atestare fiscală.
Amintim, de asemenea, că toți contribuabilii cu datorii restante la data de 31 august 2024 (persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, asocieri și alte entități fără personalitate juridică, persoane fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii liberale, unități administrativ-teritoriale sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului București ori instituții publice) pot beneficia de facilitățile fiscale de anulare a dobânzilor, penalităților, accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale stabilite prin OUG 107/2024.
Măsura 1 - Anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în cazul contribuabililor care datorează la această dată atât obligații bugetare accesorii, cât și obligații bugetare principale.
În acest caz, pentru a beneficia de măsura anulării accesoriilor, contribuabilii trebuie să plătească obligațiile bugetare principale restante la 31 august 2024 inclusiv, să achite obligațiile curente (cele născute după 1 septembrie 2024), să depună toate declarațiile fiscale și să depună cererea de anulare a accesoriilor până la data 25 noiembrie 2024 inclusiv, sub sancțiunea decăderii.
Măsura 2 - Anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente diferenţelor de obligaţii bugetare principale declarate suplimentar de debitori prin declaraţie rectificativă, cu scadenţă anterioară datei de 31 august 2024 inclusiv.
În acest caz, contribuabilii care consideră că sunt erori în sumele declarate inițial pot depune declarație rectificativă prin care să declare obligațiile suplimentare și pot beneficia de anularea accesoriilor aferente obligațiilor declarate suplimentar dacă plătesc aceste obligații, precum și obligațiile curente (cele născute după 1 septembrie 2024), depun toate declarațiile fiscale și depun cererea de anulare a accesoriilor până la 25 noiembrie 2024 inclusiv, sub sancțiunea decăderii.
Măsura 3 - Anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv, dacă la această dată contribuabilul datorează doar accesorii, iar obligațiile bugetare principale au fost stinse.
În acest caz, pentru a beneficia de măsura anulării accesoriilor, contribuabilii trebuie să plătească obligațiile curente (cele născute după 1 septembrie 2024), să depună toate declarațiile fiscale și cererea de anulare a accesoriilor până la 25 noiembrie 2024 inclusiv, sub sancțiunea decăderii. Totodată, în situația în care dobânzile, penalitățile și toate accesoriile aferente obligațiilor bugetare principale principale au fost stinse după data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, respectiv după data de 6 septembrie 2024, acestea se anulează și sunt supuse restituirii.
Măsura 4 - Anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv, stabilite prin decizie de impunere emisă ca urmare a controlului fiscal, care este în curs de derulare la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgență.
În acest caz, contribuabilii care la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență au în derulare un control fiscal pot beneficia de anularea accesoriilor aferente obligațiilor stabilite suplimentar de organul de control dacă plătesc aceste obligații până la termenul de plată stabilit în decizia de impunere și dacă depun cererea de anulare a accesoriilor în termen de 90 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, indiferent dacă acest control a fost finalizat până la data de 25 noiembrie 2024 sau ulterior acestei date.
Măsura 5 - Anularea unor obligații fiscale principale în cazul persoanelor fizice.
Pentru persoanele fizice care înregistrează obligații bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în cuantum mai mic de 5.000 lei inclusiv, achitate în procent de 50% până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de 25 noiembrie 2024, se acordă:
Pentru persoanele fizice care înregistrează obligații bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în cuantum mai mare de 5.000 lei, achitate în procent de 75% până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de 25 noiembrie 2024, se acordă:
În aceste cazuri, pentru a beneficia de anularea obligațiilor bugetare principale, persoanele fizice trebuie sã achite obligațiile curente (cele realizate dupã 1 septembrie 2024), să depună toate declarațiile fiscale și cererea de anulare până la data 25 noiembrie 2024 inclusiv, sub sancțiunea decăderii.
Ma poate lamurii şi pe mine cineva daca acest OUG se adreseaza şi restantelor la impozitul pe imobile?