Răzvan Tătaru

UE acuză Microsoft de încălcarea regulilor privind concurența neloială

Thumbnail

Comisia Europeană acuză gigantul american Microsoft de încălcarea regulilor antitrust, prin includerea aplicației de comunicare Teams cu celelalte programe din suita Office/Microsoft 365.

În urma unei anchete, Comisia a constatat că Microsoft ocupă o poziție dominantă la nivel mondial pe piața aplicațiilor de productivitate SaaS („Software as a Service”) pentru uz profesional, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul oficial al instituției.

„Comisia este îngrijorată de faptul că, cel puțin din aprilie 2019, Microsoft a legat Teams de aplicațiile sale principale de productivitate SaaS, restricționând astfel concurența pe piața produselor de comunicare și colaborare și apărându-și poziția pe piața software-ului de productivitate și modelul său centrat pe suite față de furnizorii concurenți de software individual”, se arată în comunicat.

Totodată, Uniunea suspectează că gigantul american ar fi avut un avantaj de distribuție pentru Teams prin faptul că nu oferea clienților posibilitatea de a alege dacă doresc sau nu să cumpere aplicația Teams atunci când se abonau la Office/MS365.

Dacă acuzațiile se dovedesc a fi adevărate, Microsoft ar putea fi amendată cu până la 10% din cifra de afaceri.

Investigația a început anul trecut, în iulie 2023, după plângerea din 2020 a Slack Technologies, un startup IT american. Atunci, Slack acuza compania de practici anticoncurențiale, prin faptul că „și-a asociat ilegal produsul Teams de suita sa Office, dominantă pe piață, forțând instalarea acestuia, blocând eliminarea sa și ascunzând adevăratul cost pentru clienții întreprinderilor”.

Anul acesta, în aprilie, compania americană a anunțat că va comercializa aplicaţia de chat şi video Teams separat de produsele Microsoft 365/Office, la nivel global, după ce le-a separat în octombrie 2023 pe teritoriul european, așa cum am mai scris pe StartupCafe.ro. În schimb, UE susține că aceste schimbări nu sunt destule și că mai sunt necesare schimbări pentru a restabili concurența.

Parallax

Vizualizari
94
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri