Adi Iacob

Recunoaștere facială în farmacii: Autoritățile din Shanghai îi verifică pe cei care cumpără substanțe controlate de lege

Thumbnail

Autoritățile din Shanghai testează introducerea unor sisteme de recunoaștere facială în farmacii pentru a-i prinde pe cei care încearcă să cumpere substanțe controlate de lege în cantități substanțiale.

Potrivit South China Morning Post, cei care cumpără medicamente care conțin sedative și substanțe psihotrope vor trebui fie verificați prin intermediul sistemului de recunoaștere facială. Sistemul va scana atât farmaciștii, cât și cumpărătorii pentru a preveni greșelile.

De asemenea, proiectul are și scopul de a împiedica oamenii să obțină medicamente care conțin materii prime pentru substanțe ilegale. De exemplu, efedrina sau pseudoefedrina, care se găsește în medicamentele pentru răcelile obișnuite, este un element cheie pentru producerea metamfetaminei.

Sistemul a fost adoptat de 31 de instituții medicale și a efectuat peste 300 de scanări până acum. Administrația orașului Shanghai își propune să acopere întregul oraș cu aceste terminale până în prima jumătate a anului 2021.

Autoritățile din China au mai experimentat această tehnologie și în stațiile de metrou, la terminalele de plăți și la comercianții de cartele SIM. 

Parallax

Vizualizari
1539
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri