Răzvan Tătaru

„Mini-computerul la butonieră”, un potențial eșec: inginerii ex-Apple ar vrea să vândă startup-ul Humane, creatorul Ai Pin

Humane Ai Pin

Humane, startup-ul de inteligență artificială din spatele gadgetului Ai Pin, ar căuta un cumpărător, potrivit TechCrunch.

Firma ar fi de vânzare pentru un preț cuprins între 750 milioane dolari și 1 miliard dolari, iar procesul este în faza de început, potrivit surselor anonime citate de Bloomberg.

Produsul Ai Pin a fost lansat anul trecut, în noiembrie, despre care am mai scris pe StartupCafe.ro. Prețul gadgetului era de 699 dolari pentru „computer” și o baterie, iar pentru a funcționa era nevoie de un abonament special T-Mobile, care costa 24 dolari/lună.

Unul din cei mai mari YouTuberi specializați în recenzii de tehnologie, Marques Brownlee, a postat, în aprilie 2024, o recenzie pentru gadgetul cu inteligență artificială, intitulată „Cel mai prost produs pe care l-am testat... până acum”

Ce este Humane

Startup-ul Humane a fost fondat de doi foști ingineri ai Apple, Imran Chaudhri și Bethany Bongiorno, în anul 2018. De atunci, alți foști angajați ai gigantului tech american au intrat în echipa lor.

Humane a strâns 230 milioane dolari, inclusiv o rundă de finanțare Seria C de 100 milioane dolari anunțată în martie 2023. Investitorii includ Kindred Ventures, SK Networks, LG Technology Ventures, Microsoft, Volvo Cars Tech Fund, Tiger Global Qualcomm Ventures, Sam Altman, co-fondatorul OpenAI și Marc Benioff de la Salesforce.

---

Citește și:

Parallax

Vizualizari
597
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri