Denisa Crăciun

Google a prezentat Fibit Charge 5, o brățară de fitness cu funcție EKG

Thumbnail

Google a prezentat brățara inteligentă Fitbit Charge 5, care va avea funcție EKG (electrocardiogramă) și senzor EDA (care depistează nivelul de stres), precum și un ecran tactil color.

Funcția EKG este populară în rândul utilizatorilor de brățări de fitness sau smartwatch-uri, precum și al medicilor, care recomandă astfel de accesorii pentru monitorizarea zilnică a unor afecțiuni, precum problemele cardiace.

Fitbit Charge 5 va monitoriza ritmul cardiac, opțiune care poate fi folosită 24 din 24 datorită bateriei rezistente, care poate fi reîncărcată după aproximativ o săptămână, potrivit gigantului de tehnologie.

În fiecare dimineață, brățara de fitness va realiza un raport în baza activității fizice, a variabilității ritmului cardiac și a somnului din ziua anterioară.

Alte specificații ale Fitbit Charge 5:

  • Funcție GPS
  • Recunoaștere automată a exercițiilor fizice
  • 20 de tipuri de exerciții fizice
  • Posibilitatea de a accesa peste 200 de antrenamente de la antrenori certificați

În 2020, 40% dintre adulți au înregistrat un record la capitolul nivel de stres, potrivit Google. Astfel, Charge 5 este primul tracker care include senzor EDA, care măsoară nivelul de stres al corpului, prin modificările glandelor sudoripare.

Charge 5 costă 180 de dolari (154 euro) și include un abonament premium de 6 luni, brățara fiind disponibilă pentru precomandă la nivel mondial.

Compania americană Fitbit, prezentă în România cu un centru de cercetare – dezvoltare IT, a fost cumpărată la începutului anului 2021, în luna ianuarie, de Google, pentru suma de 2,1 miliarde de dolari.

 

 

 

Parallax

Vizualizari
646
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri