Răzvan Tătaru

Experiența judecătorului Danileț cu AI: două telefoane cu ChatGPT au discutat despre educație juridică

Cristi Danileț via Facebook

Judecătorul Cristi Danileț, cunoscut în mediul online, a pus două telefoane cu aplicația ChatGPT să vorbească între ele despre viitorul educației juridice.

Judecătorul a cerut o întrebare primului telefon, iar apoi a pornit funcția de recunoaștere vocală pe cel de-al doilea telefon. ChatGPT poate discuta cu utilizatorii în mod gratuit încă din luna noiembrie 2023, așa cum am mai scris pe StartupCafe.ro.

Aplicația înregistrează sunet și după ce livrează răspunsul inițial pentru a răspunde și altor cerințe, iar asta a făcut posibilă „conversația” celor două telefoane.

Există un moment în cadrul discuției în care „robotul” bazat pe inteligență artificială încearcă să mimeze stilul de vorbire al unui om, anume remarca „Interesantă evoluție” (min. 1:55).

Conversația s-a oprit, însă, în momentul în care unuia dintre telefoane i-a luat prea mult să proceseze un răspuns, încât celălalt telefon a vrut să înceapă o conversație nouă.

„În curând, or să vorbească ăștia, noi rămânem pe margine”, a zis Cristi Danileț în încheiere. Videoclipul a strâns, până la data publicării, peste 3.400 de reacții și peste 170 de comentarii.

Între timp, Danileț a anunțat, vineri, că se pensionează, la cârsta de 48 de ani, din magistratură. „Mă voi concentra mai mult pe educaţia juridică a oamenilor, pe care am de gând să o extind de la cea pentru copii, de care mă ocup de ani buni, la cea pentru adulţi. Voi continua să pregătesc studenţi, pentru a deveni oameni ai legii mai buni ca mine. Voi dedica mai mult timp familiei, aşa cum merită”, a declarat el pentru ziarul Bihoreanul.

Discuția între telefoane, un experiment încă de la apariția asistenților inteligenți

Acesta este cel mai recent exemplu de „conversație” între două dispozitive printr-un „robot” cu inteligență artificială. În schimb, au tot existat pe internet videoclipuri în care două telefoane cu același asistent vocal discutau între ele, într-adevăr, cu ceva mai multă „muncă manuală” de pornit și oprit butoane.

Acesta este unul dintre cele mai vechi videoclipuri de acest fel de pe platformă, din mai 2015, când iPhone 6 era cel mai nou telefon al Apple. Acest videoclip pare că a inspirat și următorul, postat în anul 2018, în care un alt utilizator a pus două telefoane cu Google Assistant să discute.

Videoclipul lui Danileț arată nivelul de evoluție al tehnologiei actuale, prin care nu mai este nevoie de acțiunea unui om pentru a putea duce conversația, ci care poate purta o discuție organică, fie și pentru câteva minute, pe o anumită temă.

Parallax

Vizualizari
8817
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri