Răzvan Tătaru
Comitetul de Siguranță și Securitate al OpenAI va deveni un grup „independent” de supraveghere a board-ului firmei, schimbare în urma căreia Sam Altman, CEO-ul startup-ului de inteligență artificială, iese din structura formată în mai 2024, potrivit TechCrunch.
Comitetul va fi compus din directorul departamentului de Machine Learning de la Școala de informatică din cadrul Universității Carnegie Mellon, Zico Kolter, Adam D’Angelo, co-fondator și CEO Quora, Paul Nakasone, general în retragere și fost director al Agenției Naționale de Securitate (NSA) și Nicole Seligman, fost vicepreședinte executiv și consilier general al Sony Corporation.
Comitetul a analizat criteriile de siguranță și securitate pe care OpenAI le-a folosit pentru a evalua adecvarea lui OpenAI o1 pentru lansare, precum și rezultatele evaluărilor de siguranță ale modelului o1, se arată într-o postare de pe blogul oficial.
„Ca parte a activității sale, Comitetul de Siguranță și Securitate și Board-ul au analizat evaluarea de siguranță a lansării o1 și vor continua să primească rapoarte regulate privind evaluările tehnice pentru modelele actuale și viitoare, precum și rapoarte privind monitorizarea continuă post-lansare. Comitetul de Siguranță și Securitate va beneficia, de asemenea, de un angajament regulat cu reprezentanții echipelor de siguranță și securitate ale OpenAI. De asemenea, se vor furniza briefing-uri periodice privind aspectele de siguranță și securitate întregului Consiliu”
Compania OpenAI ar fi în discuții cu investitorii pentru o rundă de finanțare de 6,5 miliarde dolari, la o evaluare de 150 miliarde dolari, așa cum am mai scris pe StartupCafe.ro. Săptămâna trecută, firma AI a lansat un nou model, o1, care este capabil să răspundă la întrebări complexe mai repede decât omul.