Răzvan Tătaru
La câteva săptămâni de la una din cele mai mari probleme informatice, rezultată dintr-o actualizare făcută de compania de securitate cibernetică Crowdstrike, președintele Michael Sentonas a primit premiul pentru „Most Epic Fail” la ceremonia de premiere Pwnie Awards, potrivit TechCrunch.
Premierea a avut loc la Def Con, după conferința pentru dezvoltatori Black Hat, unde compania de cybersecurity a avut unul din cele mai mari standuri.
Înregistrarea discursului de acceptare a premiului de către Sentonas a fost distribuită online. Audiența de la decernarea premiilor a părut entuziasmată și recunoscătoare față de Sentonas pentru că a venit să recunoască greșelile companiei.
CrowdStrike accepting the @PwnieAwards for “most epic fail” at @defcon. Class act. pic.twitter.com/e7IgYosHAE
— Dominic White ? (@singe) August 10, 2024
Organizatorii au spus că premiul a fost schimbat pe ultima sută de metri.
„Cred că echipa a fost surprinsă când am spus imediat că o voi primi. Pentru că am greșit îngrozitor, am spus acest lucru de mai multe ori și este foarte important să îți asumi responsabilitatea atunci când faci lucrurile bine, este foarte important să îți asumi responsabilitatea atunci când faci lucrurile îngrozitor de greșit”, a declarat Michael Sentonas.
Președintele a spus că va duce trofeul înapoi la sediul central CrowdStrike și îl va expune într-un loc vizibil, ca o amintire că „scopul nostru este să protejăm oamenii și am greșit, și vreau să mă asigur că toată lumea înțelege că aceste lucruri nu se pot întâmpla”.
În luna iulie 2024, o pană informatică declanșată de o actualizare a Crowdstrike în cloud-ul Microsoft a afectat firme de telecomunicații, companii aeriene, bănci, magazine și alte instituții din întreaga lume, inclusiv din România, așa cum am mai scris pe StartupCafe.ro.
Între timp, gigantul american Microsoft a lansat un instrument pentru a ajuta administratorii IT să recupereze mai ușor sistemele afectate, care are la bază un dispozitiv de stocare bootabil care poate fi folosit pentru a restarta sistemul în Windows PE, unde este selectat discul afectat și este șters automat fișierul problematic.