Claudiu Zamfir
Un startup românesc, care oferă servicii digitale pentru iubitorii de animale și medicii veterinari, s-a calificat în finala unei competiții de idei de afaceri, care va avea loc, luna aceasta, la Barcelona, au anunțat organizatorii, într-un comunicat.
Summit-ul EU Startups 2018 va avea loc pe 24 aprilie, la sala Auditori AXA din Barcelona. 15 startupuri europene de tehnologie s-au calificat în finala de anul acesta. Printre ele se numără și românii de la Digitail.
Digitail este un startup deschis la București și la Barcelona, care digitizează cartea de sănătate a animalelor de companie și utilizează tehnologia inteligenței artificiale pentru a oferi soluții predictive și proactive de sănătate pentru necuvântătoare. Tehnologia acestui startup vine cu o soluție software completă prin care clinicile veterinare ajung mai ușor la pacienți, precum și o aplicație pentru proprietarii de animale de companie.
Un fel de Booking.com pentru clinici veterinare și iubitori de animale, Digitail trimite sumarul vizitei prin e-mail sau îl imprimă automat, notifică programările, personalizează facturile și multe alte materiale menite să faciliteze comunicarea cu clienții. Astfel, veterinarii își optimizează unele costuri cu recepția sau cu programările la care clienții nu apar, de exemplu.
Din echipa Digitail fac parte cofondatorii Sebastian Gabor (CEO), Alexandru Tăbolcea (CTO) și Ruxandra Pui ( Product Owner - foto).
Firma româno-spaniolă își va prezenta ideea de afaceri într-o sesiune de pitching alături de ceilalți competitori din Europa, la mijloc fiind puse premii în valoare de 68.000 de euro, conform EU Startups.
Pachetul de 68.000 de euro va fi compus din premii / credite oferite de furnizorul de tehnologie cloud Aruba Cloud (valoare: 50.000 euro), instrumentul de monitorizare socială SentiOne (valoare: 9.000 euro), soluția de gestionare a proiectelor și facturare Teamleader (valoare: 3.300 euro), un loc pentru 2 persoane pentru un an într-un spațiu de co-working (valoare: 3.600 euro), acces la marketplace-ul de design 99designs (valoare: 1.500 euro) etc.
Cele 15 startupuri finaliste, printre care și Digitail, au fost alese în urma unui proces de selecție în care s-au înscris 507 firme tinere și echipe cu idei de afaceri.
Celelalte startupuri calificate în finală sunt:
Pentru a putea intra în concursul european, startupurile trebuie să fie localzate în Europa și să nu aibă mai mult de 2 ani vechime.