Raluca Abrihan
Averea fondatorului Facebook Mark Zuckerberg a urcat la 100 miliarde de dolari după lansarea unei noi funcții video, Instagram Reels, care rivalizează cu aplicația chineză TikTok, relatează BBC, potrivit Mediafax.
Acțiunile Facebook au crescut joi cu peste 6%, iar Zuckerberg deține 13% din acțiunile companiei.
El se alătură fondatorului Amazon Jeff Bezos și creatorului Microsoft Bill Gates, intrând în clubu celor ce au averi de peste 100 de miliarde de dolari.
Șefii marilor companii din tehnologie s-au aflat recent în centrul atenției, deoarece mărimea și puterea companiilor și a averilor lor continuă să crească.
Facebook, Amazon, Apple și Google au fost printre cei mai mari beneficiari ai blocajelor și restricțiilor impuse de coronavirus, deoarece tot mai mulți oameni cumpără, urmăresc divertisment și socializează online.
Averea lui Zuckerberg a crrescut cu aproximativ 22 miliarde de dolari în acest an, în timp ce Jeff Bezos a obținut peste 75 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.
Reels, care este văzută ca un rival la controversata platformă TikTok, deținută de chinezi, funcționează în cadrul aplicației Instagram, aflată în posesia Facebook.
Lansarea nu ar fi putut veni într-un moment mai bun pentru Zuckerberg, pentru că joi președintele american Donald Trump a emis un ordin executiv pentru a aborda „amenințarea” TikTok în SUA.
Cele mai mari cinci companii tehnologice americane - Apple, Amazon, Alphabet, Facebook și Microsoft - au în prezent valori de piață echivalente cu aproximativ 30% din produsul intern brut (PIB) al SUA.