Denisa Crăciun

Un startup IT românesc se extinde în Africa

startup it

Un startup IT românesc anunță, luni, că se extinde în Africa, primele țări vizate fiind Kenya și Ghana, conform unui comunicat transmis StartupCafe.ro.

Qoobiss, startup specializat în dezvoltarea de soluții de verificare la distanță a identității, folosind mijloace video, susține, totodată, că își dublează investițiile pe anul 2024. Startup-ul își bugetase la începutul acestui an investiții de 500.000 de euro, dar planurile de extindere internațională au determinat dublarea acestora, la 1 milion de euro.

„Accelerarea extinderii internaționale și a dezvoltării soluțiilor existente a atras suplimentarea investițiilor Qoobiss din partea fondului american NCH Capital și, în același timp, a revalidat investiția inițială. Dublarea investiției a apărut în momentul în care am decis să ne extindem în Africa, în prima parte a acestui an”, spune Ileana Comănescu, Product Manager KYC Global la QOOBISS, menționând că principalul obiectiv pentru Africa este încheierea unor parteneriate de colaborare cu companii locale care să revândă serviciile în această zonă.

Compania a demarat deja mai multe parteneriate pe partea de distribuție, însă continuă procesul de parteneriere cu companii locale de IT pentru revânzarea serviciilor.

„Pentru acest an, ținta noastră este atragerea a minimum 5 parteneri distribuitori. Targetăm, în continuare, cu serviciile noastre, industria financiar-bancară”, mai spune Ileana Comănescu.

Pe piața din Africa, Qoobiss va distribui Origin, o platformă globală inovatoare, pentru digitalizarea completă tuturor fluxurilor dintr-o companie.

La finalul anul trecut, Qoobiss oferea servicii pentru 30 de clienți în România. Pentru 2024, compania vizează dublarea numărului de clienți, precum și extinderea portofoliilor de servicii ale clienților existenți.

Startup-ul fondat în 2016, s-a numit inițial Credimatic Network, iar în 2021 și-a schimbat numele în Qoobiss.

Parallax

Vizualizari
284
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri