Denisa Crăciun

Un startup din Belgrad a obținut o finanțare de 40 milioane dolari, cu implicarea unui român

Thumbnail

Un startup din Belgrad, fondat de 4 programatori sârbi, a obținut o finanțare de 40 de milioane de dolari într-o rundă de investiții Serie B, condusă de Spark Capital, la care au participat și investitori noi, dar și cei existenți, inclusiv Accel, fond de investiții american al cărui partener este și românul Andrei Brașovean.

Anul trecut, în iulie 2021, startup-ul Tenderly, fondat în anul 2018, a obținut o finanțare de 15,3 milioane de dolari, condusă de Accel, care a finanțat, printre altele, și Facebook, dar și pe românii de la UiPath.

La runda de investiții actuală, de 40 de milioane de dolari, au mai participat și PointNine Capital, Abstract Ventures, Coinbase Ventures, Uniswap Labs și Daedalus, precum și angel investors ca Guillermo Rauch (CEO Vercel), Jinglan Wang (cofondator și CEO Optimism), Eric Ries (Fondator LTSE) și Tihomir Bajic (CEO al LTSE Software).

Cu noua finanțare obținută, compania intenționează să continue să-și diversifice produsele, să încheie noi parteneriate și să facă angajări.

Startup-ul Tenderly, fondat de programatorii sârbi Andrej Bencic, Bogdan Habic, Miljan Tekic și Nebojsa Urosevic, a realizat o platformă de dezvoltare pentru programatorii care au nevoie de instrumente specifice pe blockchain-ul Ethereum.

Este vorba despre aplicații de smart contract și tot felul de tehnologii descentralizate. Ethereum este blockchain-ul care stă la baza Ether, a doua cea mai valoroasă criptomonedă, după Bitcoin.

„În această călătorie incredibilă, am reușit să influențăm semnificativ zeci de mii de dezvoltatori și să-i ajutăm să construiască produse de succes, de la idee până la produs. Toate feedback-urile pe care le-am primit de-a lungul drumului ne determină să continuăm să lucrăm pentru viziunea noastră de a face din blockchain un element esențial și fundamental”, conform fondatorilor.

Startup-ul, cu o echipă formată din 37 de persoane, spune că are „planuri mari pentru viitor” și vrea să ducă business-ul la următorul nivel.

Parallax

Vizualizari
821
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri