Denisa Crăciun

O firmă IT din Cluj, care produce drone, își deschide birou în Norvegia

Firma IT din Cluj

O firmă IT din Cluj-Napoca, înființată în 2015, își deschide birou în Norvegia, al șaptelea la nivel internațional, potrivit unui comunicat transmis, luni, StartupCafe.ro.

Oves Enterprise, firmă de dezvoltare de software și producător de drone, își deschide birou în Oslo. Biroul deservește întreaga parte de nord a Europei. Prin noua entitate, firma va gestiona relația cu parteneri din Suedia, Danemarca și Finlanda.

În total, compania a investit peste 500.000 EUR în deschiderea de noi birouri la nivel internațional, în 2023.

„Nordul Europei a fost în strategia noastră de extindere de mai mult timp, deschiderea propriu-zisă a biroului în Oslo a depins, însă, de identificarea oportunității sau partenerului potrivit. În această regiune, sunt companii de tehnologie de top, care accelerează dezvoltarea prin investiții și inovații pe măsură. De regulă, însă, pentru a avea acces la piețele nordice e nevoie de un prim parteneriat foarte puternic, pe care noi îl avem acum. Pasul către Nordul Europei l-am făcut acum și pentru că, între timp, am acumulat experiența și maturitatea necesare pentru a putea lucra pe proiecte complexe, care necesită resurse inclusiv pentru a le putea gestiona organizatoric”, spune Mihai Filip (foto), CEO OVES Enterprise. El mai spune că, odată cu izbucnirea conflictului din Ucraina, companiile din Țările Nordice au înțeles că au nevoie de ajutor pentru a progresa tehnologic la viteza dorită.

În această regiune, firma românească vizează companiile din zona financiară, de cyber, de defence, și pe cele interesate de adopția inteligenței artificiale, unde va putea contribui cu succes pentru a livra proiecte complexe. 

În prezent, peste 80% din cifra de afaceri a firmei este generată de business din afara țării. În 2024, firma clujeană vrea să se extindă în Belgia și Olanda, bugetul alocat pentru extindere fiind de aproape 500.000 EUR. 

În prezent, firma are peste 200 de angajați și birouri în România, Germania, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie SUA și Norvegia.

Parallax

Vizualizari
1331
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri