Denisa Crăciun

Un fintech românesc atrage o finanțare de 6,3 milioane Euro

Thumbnail

Fintech-ul românesc de micro-finanțare a companiilor mici Instant Factoring încheie o nouă rundă de finanțare externă de 6,3 milioane de euro și ridică, astfel, volumul total de capital disponibil la 12 milioane euro, atât pentru România, cât și pentru entitatea din Serbia pe care a lansat-o recent.

Scopul finanțării este „asigurarea necesarului de capital pentru dezvoltarea companiei pe ambele piețe în anul următor”, a spus Instant Factoring într-un comunicat transmis, marți, StartupCafe.ro.

De la lansarea în 2018, Instant Factoring a beneficiat de mai multe runde de finanțare. Cea prezentă, de 6,3 milioane de euro, reprezintă o investiție de capital și împrumuturi din partea acționarilor existenți în proporție de 45% din total, și un împrumut adițional din partea creditorilor financiari din SUA în proporție de 55% din total, acesta din urmă destinat creșterii capitalului de finanțare a facturilor.

„Noua rundă de finanțare ne va permite să creștem în cele două piețe și în același timp să investim în dezvoltarea de software și tehnologie pentru accelerarea proceselor digitale de business, precum și pentru dezvoltarea de noi produse financiare digitale și lărgirea ariei de capabilități”, spune Cristian Ionescu, CEO, Instant Factoring.

Instant Factoring este o companie fintech de micro-factoring online din România dedicată companiilor mici și microîntreprinderilor. Startup-ul oferă soluții digitale flexibile de finanțare a afacerilor mici, care au nevoie de capital de lucru pentru rulajele lunare sau pentru dezvoltări punctuale, transformând în lichidități facturile aflate în termenul de plată, de la 7 la 90 de zile.

Decizia de finanțare este luată într-un interval de 2 ore, iar în maxim 24 de ore clientul primește banii în cont. Tot procesul se desfășoară online, în mod transparent și digitalizat, spune compania.

Parallax

Vizualizari
949
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri