Claudiu Zamfir

Finanțare de 3 milioane EUR pentru un startup IT din Cluj, din partea unor investitori străini

Thumbnail

Startup-ul IT Cyscale, fondat la finalul anului 2018, în Cluj, de patru antreprenori români, a obținut acum o finanțare de capital de risc de 3 milioane de euro, condusă de fondul de investiții londonez Notion Capital.

La runda de investiții au mai participat fondul britanic Seedcamp, unul dintre primii investitori în UiPath, NP-Hard Ventures, precum și fondul de investiții românesc GapMinder BV, care a ajuns acum la a treia finanțare acordată Cyscale. Printre investitori s-au mai numărat Micha Hernandez van Leuffen - fondator al Wercker și David Mytton - fondator al Console.dev și Server Density.

Startup-ul românesc va folosi banii pentru creșterea echipei, dezvoltarea produsului și a companiei la nivel internațional, în special pe piața din Marea Britanie.

Cyscale este o firmă fondată la finalul lui 2018 de către Ovidiu Cical (foto), Manuela Țicudean, Laura Cical și Andrei Milaș. Compania din Cluj dezvoltă soluții software pentru protecția informațiilor salvate în cloud și realizează analize de risc a acestor date.

Aceasta este cea de a treia rundă de finanțare obținută de Cyscale în cei trei ani și jumătate de la lansare. Start-upul și-a început procesul de accelerare cu Techcelerator, atragând suport și runde succesive de finanțare: 100.000 de euro în 2019 din partea GapMinder BV și 350.000 de euro prin SeedBlink în 2021 (GapMinder BV fiind lead investor). De altfel, dintre alumnii Techcelerator, Cyscale este start-upul cu cea mai amplă validare adusă în mai puțin de trei ani de către investitori internaționali unui startup accelerat.

„Prin această finanțare ne dorim ca în următorul an să ne creștem echipa în România, dar și în Marea Britanie. Avem roluri deschise în ambele țări. Ne dorim ca până la finalul acestui an să depășim 25 persoane pe zona de engineering și să recrutăm încă zece persoane în alte funcții ale companiei. În continuare suntem axați pe dezvoltarea platformei de cybersecurity Cyscale, dar înțelegem că echipa trebuie să crească atât în zona de operațional cât și în cea de comercial. Ne dorim ca în trei ani să fim deja prezenți la nivel global, iar echipa va depăși 250 persoane până atunci”, afirmă Ovidiu Cical, CEO și cofondator Cyscale.

Utilizatori și companii partenere din Marea Britanie, Singapore, Germania, Franța și SUA

Start-upul are în prezent 15 angajați și utilizatori&companii partenere din România, Marea Britanie, Singapore, Germania, Franța și SUA.

„Scopul nostru este de a fi prezenți global, nu doar în anumite piețe. Dar pentru a ne atinge acest obiectiv știm că trebuie să investim mult în a ajunge la un produs self-served și self-serviced, adică să facem customer experience «de mare artă». Căutăm colegi noi care să ne ajute inclusiv pe acest segment. Cel mai greu este să accedem la resurse umane specializate în alte departamente decat cele tehnice, cum ar fi experți în marketing, vânzări SaaS cybersecurity, channel manager, analiști și cercetători în securitate”, adaugă Ovidiu Cical.

În prezent, compania recrutează manageri și experți în marketing și vânzări în Marea Britanie, dar și programatori Go și ReactJS.

Majoritatea clienților cu care lucrează Cyscale sunt companii fintech care folosesc tehnologii care sunt operate din cloud. Fondatorii se bazează pe o dezvolare accelerată în 2022 si 2023 prin care să ajungă să aibă peste 100 de companii drept clienți în următorii doi ani.

Ce spun investitorii:

  • Kamil Mieczakowski, director al Notion Capital: „În ultimii cinci ani, am asistat la o schimbare de paradigmă în privința modului în care companiile își gestionează infrastructura de servere. Dar industria securității cibernetice nu a ținut pasul. Suntem foarte încântați să devenim parteneri cu Manuela, Ovidiu și echipa Cyscale deoarece ei dezvoltă ceea ce considerăm că este cea mai convingătoare platformă de control și vizibilitate în cloud pentru o companie modernă”.
  • Carlos Eduardo Espinal, managing partner Seedcamp: „Experiența fondatorilor Cyscale vorbește de la sine. Atât Manuela cât și Ovidiu sunt membri foarte experimentați și apreciați ai comunității de securitate cibernetică. Viziunea lor despre importanța contextului în analiza securității cibernetice este un pas vital în asigurarea protecției eficiente și precise a infrastructurii cloud a unei organizații”.
  • Dan Mihăescu, partener fondator GapMinder BV: „Asistăm la o creștere de peste zece ori a Cyscale și ne bucurăm să investim din nou în parcursul lor. Este un moment important în dezvoltarea Cyscale, o companie care își accelerează amprenta la nivel global, pregătindu-se pentru extindere în afara Europei, în SUA și Asia și care își maturizează platforma. Încă de la început - din 2019 de când i-am văzut pe fondatori în programul Techcelerator - am crezut în ei și continuăm să îi sprijinim pentru a-și îndeplini visul de a deveni lider în domeniul securității cibernetice în cloud”.
Parallax

Vizualizari
2422
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri