Răzvan Tătaru

Disney investește 1,5 miliarde dolari în Epic Games și colaborează pentru un joc în Fortnite

Lumea Disney în Fortnite

Disney a anunțat o colaborare cu Epic Games pentru a crea „un nou univers de jocuri și divertisment” și anunță o investiție de 1,5 miliarde dolari în compania de jocuri.

La două luni de la experiența Lego Fortnite, despre care am mai scris pe StartupCafe.ro, Disney a anunțat o colaborare cu Epic pentru a crea o experiență nouă.

Astfel, jucătorii vor putea întâlni personaje, povești și conținut din lumea Disney, Pixar, Marvel, Star Wars, Avatar și altele, arată un comunicat al companiei de divertisment.

Noua noastră colaborare fascinantă cu Epic Games va reuni brandurile și personajele îndrăgite Disney cu faimosul Fortnite într-un nou univers transformator al jocurilor și divertismentului. Acest lucru marchează cea mai mare intrare a Disney în lumea jocurilor și oferă oportunități semnificative de creștere și expansiune. Abia așteptăm ca fanii să experimenteze poveștile și universurile Disney pe care le iubesc în moduri revoluționare”, a declarat Bob Iger, CEO-ul The Walt Disney Company.

Disney a fost una dintre primele companii care a crezut în potențialul de a-și reuni universurile cu al nostru în Fortnite, iar ei folosesc Unreal Engine în întregul lor portofoliu. Acum colaborăm la ceva complet nou pentru a construi un ecosistem persistent, deschis și interoperabil care va reuni comunitățile Disney și Fortnite”, a declarat Tim Sweeney, CEO și fondator al Epic Games.

Colaboarea de lungă durată este dublată de investiția Disney în Epic Games, care însumează 1,5 miliarde dolari.

Fortnite a început ca un joc video în care 100 de jucători erau duși pe o insulă pentru a încerca să supraviețuiască, fie singuri, fie în echipă.

Între timp, jocul a primit din ce în ce mai multe funcționalități iar, în cadrul celui de-al cincilea capitol, direcția s-a schimbat, de la formatul numit „battle royale” la modelul de „platformă”, unde creatorii independenți și companiile, deopotrivă, pot crea jocuri și experiențe în cadrul Fortnite, asemenea competitorului Roblox.

Parallax

Vizualizari
169
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri