Claudiu Zamfir

Lista fondurilor promise de Guvern pentru firmele mici și mijlocii. Start-Up Nation își schimbă numele și va finanța 7.000 de firme

Thumbnail

UPDATE. La finalul articolului este atasat si planul de investitii intr-o forma mai detaliata, prezentat de Guvern ulterior. Guvernul promite fonduri nerambursabile europene și de la bugetul de stat pentru firme mici și mijlocii, în noul plan de relansare economică.

Prezentarea Power Point, publicată de HotNews.ro, cuprinde o serie de programe și linii de finanțare despre care am mai scris pe StartupCafe.ro. dar și unele noutăți.

Nu sunt însă termene clare de lansare.

De remarcat că, de exemplu, programul Start-Up Nation își schimbă numele în Star-Tech Innovation și își crește bugetul față de alocarea din Legea bugetului de stat pe anul 2020. Astfel, se vor acorda fonduri nerambursabile de până la 42.000 de euro (ca și până acum, dar pentru un număr de 7.000 de firme, în loc de 5.000 câte intrau inițial în bugetul pe anul 2020 (credite de angajament).

De asemenea, pe lângă fondurile nerambursabile pe bază de proiect, cu obligații de angajări și investiții, planul guvernului cuprinde și granturi de consum care ar urma să fie oferite pur și simplu pentru diverse achiziții.

15 linii de fonduri promise de Guvern pentru IMM:

  1. Star-Tech Innovation (Noul program Start - UP. Obiectivul schemei este finanțarea start-up-urilor inovative prin granturi de o valoare estimată la 42.000 euro. Beneficiari: aproximativ 7000 de noi IMM-uri
  2. Granturi pentru digitalizarea IMM-urilor. Valoare grant: 30.000 euro/proiect până la 100.000 euro/ proiect; Cheltuieli: echipamente IT, automatizarea echipamentelor industriale, automatizarea fluxurilor tehnologice; Buget: 150 mil. euro.
  3. Finanțarea programelor de educație digitală a angajaților pentru IMM-uri. Valoare grant: 30.000 euro/proiect până la 100.000 euro/ proiect; Buget: 30 mil. euro
  4. Finanțarea depozitelor de comercializare a produselor agricole. Obiectiv: construcția a 8 depozite regionale cu temperatură controlată pentru depozitarea, sortarea, ambalarea, etichetarea și comercializarea produselor agricole locale. Valoarea investiției: 120 mil. euro.
  5. Granturi pentru achiziția de echipamente pentru irigații. Achiziția de kit-uri pentru irigații - 6000 euro/beneficiar. Buget: 48 mil. euro.
  6. Granturi de finanțare pentru antreprenoriat rural. Obiectiv: sprijinirea directă a activităților de procesare și de distribuție a produselor agricole obținute de micii producători; Valoare grant:40.000 euro/2 locuri de muncă create până la 100.000 euro/5 locuri de muncă create; Buget: 200 mil. euro.
  7. Instalarea tinerilor fermieri cu teren agricol concesionat de la stat. Bugetul estimativ este de 42 milioane euro (20 milioane euro alocare distinctă pentru tinerii din afara granițelor în scopul reîntoarcerii în țară a celor cu experiență și formare în domeniul agricol). Pentru prima dată, beneficiarii pot accesa facilitatea concesionării de terenuri cu destinație agricolă, libere de contract cu suprafață de maxim 50 de ha, aparținând domeniului public sau privat al statului.
  8. Sprijin pentru program flexibil de muncă (kurzarbeit). Guvernul va asigura plata unei indemnizații în valoare de 75% din diferența dintre salariul brut al unui angajat prevăzut în contractul individual de muncă dinaintea reducerii programului și salariul brut aferent orelor de muncă efectiv prestate ca urmare a reducerii progamului de lucru. Măsura se aplică companiilor a căror cifră de afaceri a scăzut cu cel puțin 10% comparativ cu luna similară a anului anterior. Finanțarea acestei măsuri se va acoperi prin Programul SURE.
  9. Stimularea ocupării tinerilor, a persoanelor cu vârsta de peste 50 ani și a românilor întorși din străinătate. Se acordă un sprijin în valoare de 50% din salariul brut al angajatului dar nu mai mult de 2500 lei pentru angajatorii care încadrează în muncă: Tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 ani; Persoanele cu vârsta de peste 50 ani ale căror raporturi de muncă au încetat în perioada stării de urgență; Cetățeni români cărora le-au încetat raporturile de muncă cu angajatori străini, din motive neimputabile lor.
  10. Locuri de muncă pentru tineri. Valoarea granturilor acordate pentru acțiuni antreprenoriale: 25.000 euro pentru susținerea locurilor de muncă destinate tinerilor. Buget: 300 mil. euro.
  11. Stimularea desfășurării muncii în regim de telemuncă. Acordarea unui sprijin în valoare de 500 euro/angajat pentru achiziționarea de echipamente IT pentru angajații care desfășoară activități în regim de telemuncă în perioada stării de urgență/alertă.
  12. Granturi de sprijin pentru microîntreprinderi. Valoare grant: 2000 Euro/SRL fără salariați; Toate domeniile; Cheltuieli: stocuri, datorii furnizori, chirii, utillități; Număr beneficiari: 50.000; Buget: 100 mil. euro.
  13. Schema de ajutor pentru activități de comerț și servicii afectate de Covid-19. Finanțarea chiriilor pentru perioada în care desfășuararea activității comerciale sau a serviciilor prestate a fost afectată pe perioada stării de urgentă sau de alertă: valoarea chiriei/beneficiar/lună, pentru o perioadă de 3 luni. Buget: 160 mil. lei.
  14. Capital de lucru pentru repornirea activităților economice pentru IMM-uri. Valoare grant: max. 125.000 Euro; Domenii: HoReCa, turism, transporturi, evenimente; Cheltuieli: stocuri, datorii furnizori, echipamente; Buget: 350 mil. euro.
  15. Granturi pentru investiții și pentru reconversia economică a IMM-urilor. Valoare grant: 50.000 – 200.000 Euro; Domenii: Industria sanitară, farmaceutică, alimentară, auto, IT, energie, construcții, transport, turism, confecții; Cheltuieli: producție, achiziția de echipamente, utilaje, tehnologii; Buget: 550 mil. euro.

Lista completă a măsurilor propmise de Guvern pentru relansarea economiei României:

Plan Relansare Economica by Claudiu on Scribd

Planul de investitii in detaliu:

Planul National de Investitii Si Relansare by Claudiu on Scribd

Parallax

Vizualizari
28589
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
Raluca
Rotaru
buna, unde pot sa gasesc si metodologia de aplicare de exemplu pentru microgranturile pt SRL de 2000 eur? Exista deja? multumesc

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri