Claudiu Zamfir

Din 2023 se lansează și finanțările antreprenoriale pentru tineri, prin PEO 2021-2027

euro-bani-dreamstime

În anul 2023 vor fi lansate 18 finanțări, în valoare totală de 1,15 miliarde de euro, care vizează, printre altele, și „activarea potențialului antreprenorial al tinerilor”, în cadrul Programului Educație și Ocupare (PEO) 2021-2027, a informat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro.

Din cele 18 apeluri de proiecte care urmează să se lanseze în 2023, un număr de 11 sunt în domeniul educație și 7, în domeniul capital uman. Primele 8 apeluri vor fi lansate în cel de-al doilea trimestru al acestui an, alte 6 fiind programate pentru perioada iunie – septembrie 2023, iar în ultimul trimestru al anului 2023 vor fi deschise 4 apeluri.

Din cei 1,15 miliarde de euro se vor finanța intervenții care vizează:

  • activarea potențialului antreprenorial al tinerilor,
  • servicii integrate pentru ocupare,
  • corelarea studiilor terțiare cu cerințele de pe piața muncii,
  • dezvoltarea și implementarea unor programe universitare,
  • stagii pentru studenți,
  • orientare în carieră și formare profesională pentru persoanele cu nivel redus de educație,
  • stagii de practică pentru elevii din învățământul profesional și tehnic.

Obiectivele de formare a populației pentru piața muncii vizează și dezvoltarea „competențelor digitale și antreprenoriale”, dar și „învățarea pe tot parcursul vieții”.

„Antreprenoriatul și economie socială” se numără printre cele 10 priorități de investiții PEO. Schemele de antreprenoriat își vor propune crearea unui număr de 877 de locuri de muncă noi, conform MIPE.

În total, PEO 2021-2027 are o alocare de 4,34 miliarde de euro, din care 395,7 milioane euro pentru proiecte de antreprenoriat și economie socială.

Parallax

Vizualizari
9350
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri