Claudiu Zamfir

Fonduri europene: 315 milioane euro pentru IMM-uri, să se digitalizeze (PNRR aprobat de Comisia Europeană)

Thumbnail

Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM) din România vor putea accesa fonduri europene  în valoare totală de 315 milioane de euro pentru calculatoare și alte investiții în digitalizare, potrivit Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), aprobat luni de Comisia Europeană. Ce alte finanțări vor fi pentru IMM și startup-uri.

Comisia Europeană a aprobat, luni, PNRR-ul României, în valoare de 29 de miliarde de euro, din care 14,24 miliarde de euro sunt fonduri nerambursabile și 14,94 miliarde de euro, împrumuturi în condiții avantajoase.

Mai departe, Consiliul UE mai trebuie să aprobe PNRR-ul României, pentru ca înainte de sfârșitul anului 2021 să semnăm acordul de finanțare cu Comisia și să intre în țară avansuri de 3,8 miliarde de euro în total, reprezentănd prefinanțare sub formă de fonduri nerambursabile și credite. Apoi va începe implementarea PNRR.

În tot acest plan, găsim și 2,55 miliarde de euro pentru ceea ce înseamnă susținerea business-ului, cercetare, dezvoltare și inovare.

Dacă mai țineți minte, încă din vara anului 2020, când abia lovise criza COVID și România, guvernul PNL de atunci, condus de Ludovic Orban, a promis un program de digitalizare a IMM-urilor non-IT de 100 de milioane de euro. IMM-urile care nu se ocupau cu IT-ul ar fi trebuit să primească fonduri europene de câte 30.000-100.000 de euro, să-și ia calculatoare, softuri și tot ce le mai trebuia, să se digitalizeze.

Programul de digitalizare a IMM, prin Programul Operațional Competitivitate (POC) s-a tot amânat și, pentru ca noul guvern Cîțu să nu-l mai demareze nici în ziua de azi. În schimb, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a prevăzut în Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) niște bani pentru digitalizarea IMM-urilor.

Este vorba de 315 milioane de euro, după cum se arată în documentele publicate luni de Comisia Europeană. Banii prevăzuți în PNRR sunt mai mulți decât cei promiși anul trecut, dar mai durează până vor intra.

În fine, Documentul de lucru al funcționarilor de la Comisia Europeană, găsim, în cadrul PNRR:

  • Scheme de ajutor pentru sectorul privat, privind digitalizarea IMM - 315 milioane EUR.
  • Instrumente Financiare pentru sectorul privat, privind digitalizarea IMM - 50 milioane EUR.

De precizat că la shemele de ajutor, vorbim despre fonduri nerambursabile, în timp ce la instrumentele financiare este vorba despre garanții europene la credite bancare pentru firmele mici și mijlocii.

Pentru firmele care s-au închis, ajutorul va veni în România prea târziu. Pentru IMM-urile care au rezistat, partea bună este că vor fi bani mai mulți la dispoziție decât în vechiul program de digitalizare a IMM. Mai bine mai târziu decât niciodată.

Alte fonduri pentru IMM-uri și startup-uri

Pilonul III al PNRR - Creștere inteligentă, durabilă și incluzivă - are prevăzute și aște fonduri pentru firmele private și startup-uri:

  • Înființarea și operaționalizarea Băncii Naționale de Dezvoltare (10 milioane EUR)
  • garanția de portofoliu pentru reziliență (300 milioane EUR),
  • fonduri de capital de risc (400 milioane EUR)
  • Investiții complementare - finanțarea centrelor de competență în cercetare și a proiectelor de cercetare conduse de cercetători cu reputație internațională. De exemplu, 500 de milioane EUR pentru un proiect european comun destinat cercetării și dezvoltării în microelectronică.

În plus, vor fi fonduri pentru:

  • Trandformarea digitală a administrației publice, prin folosirea tehnologiei de robot process automation (RPA), în care lideri mondiali sunt românii de la UiPath. 14,7 milioane EUR vor fi alocați aici.
  • Scheme de formare profesională upskill / reskill pentru angajați din firme - 36 milioane EUR.
  • Facilitarea conformării contribuabililor la plata taxelor, prin dezvoltarea serviciilor digitale 4,2 milioane EUR
  • Instrumente financiare pentru sectorul privat, în domeniul economiei cu emisii reduse de carbon - 100 milioane EUR.
  • Scheme de ajutor pentru sectorul privat, în dezvoltarea de servicii IT, aplicații pentru competențe digitale și incluziune digitală - 35 milioane EUR.
  • Scheme de ajutor pentru sectorul privat - Investiții în tehnologii avansate - 130 milioane EUR.
  • Scheme de ajutor pentru sectorul privat - Dezvoltarea și utilizarea tehnologiilor de securitate cibernetică - 20 milioane EUR.

Consultă mai jos documentul de lucru al CE cu alocările pentru România în cadrul PNRR și descarcă de AICI și alte documente relevante în Plan. 

PNRR-document de Lucru by claus_44 on Scribd

Parallax

Vizualizari
15990
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri