Claudiu Zamfir

Fonduri UE 2024: Granturi IMM de câte 200.000-750.000 EUR pentru proiecte de inovare, în județele Timiș, Arad, Hunedoara, Caraș-Severin (Ghid propus)

euro-bani-bec-dreamstime.jpg

Firmele inovatoare din cele 4 județe ale Regiunii de Dezvoltare Vest vor putea obține granturi IMM de câte 200.000-750.000 de EUR pe proiect, pentru dezvoltarea de produse, servicii și soluții inovative verzi sau digitale, printr-o linie de finanțare care urmează să se lanseze spre finalul anului 2024. 

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a lansat, marți, în consultare publică proiectul de Ghid al solicitantului Intervenția Regională 1.1B.1 –Sprijin pentru inovare în IMM, în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, finanțat din fonduri europene. 

Puteți transmite propuneri de îmbunătățire a ghidului până pe 22.08.2024, ora 12:00, pe adresa de mail: consultare@adrvest.ro. Ulterior, se va stabili ghidul final, iar apelul de proiecte ar urma să se deschidă în sistemul electronic MySMIS2021 în perioada noiembrie-decembrie 2024. 

Fondurile europene se adresează microîntreprinderilor și firmelor mici și mijlocii (IMM) din cele 4 județe ale regiunii Vest: 

  • Timiș
  • Arad
  • Hunedoara
  • Caraș-Severin

Se finanțează proiecte de 

  • Cercetare industrială
  • Dezvoltare experimentală
  • Realizare de studii de fezabilitate premergătoare activităților de cercetare-dezvoltare

 
Bugetul schemei este de 24,5 milioane de euro, din fonduri europene și de la statul român. Din acești bani, proiectele eligibile vor putea primi finanțări nerambursabile de: 

  • Minimum 200.000 EUR/proiect
  • Maximum 550.000 EUR/proiect sau 750.000 EUR/proiect (pentru proiecte cu mai mult de 3 parteneri și activități de cercetare-dezvoltare-inovare în cadrul mai multor parteneri). 

Grantul constă în ajutor regional de stat și ajutor de minimis, cu intensități diferite. 

La ajutorul regional de stat, intensitatea maximă variază între 50% și 80% în funcție de dimensiunea firmelor participante și de tipul de proiect propus. La ajutorul de minimis, intensitatea maximă este de 76%-90%, în funcție de județul în care se implementează proiectul. 

Beneficiarii trebuie să asigure din surse proprii restul cheltuielilor eligibile plus toate cheltuielile neeligibile din proiecte. 

Beneficiari eligibili - Sprijin pentru inovare în IMM

Conform propunerii de ghid al solicitantului, categoriile de beneficiari eligibili sunt: 

1. Întreprinderi mici și mijlocii constituite și care funcționează în baza Legii nr. 31/1990, Legii nr. 1/2005,  OUG nr. 6/2011, înregistrate la ONRC cel târziu la 31.12.2022.

2. Parteneriate între un IMM și una/ mai multe dintre următoarele entități:

  • entitate de infrastructură de inovare și transfer tehnologic (infrastructură de transfer tehnologic, parc științific și tehnologic, parc de specializare inteligentă) înființată și autorizată/acreditată provizoriu și/sau
  • unitate de cercetare-dezvoltare autorizată/ acreditată la data depunerii cererii de finanțare și/sau
  • alte întreprinderi cu rol în lanțul de producție al serviciului/produsului inovativ propus a fi dezvoltat, inclusiv logistică, cu excepția sectorului transporturilor și/sau
  • întreprinderi mari pentru colaborare efectivă cu IMM și doar pentru activități de cercetare-dezvoltare în cadrul proiectului.

Tipuri de activități eligibile la granturile IMM Vest: 

  • Dezvoltarea de produse, servicii și soluții inovative verzi sau digitale, în cadrul IMM
  • Sprijinirea activităților de inovare și a departamentelor de cercetare-dezvoltare-inovare din cadrul IMM-urilor pentru reducerea decalajului existent în inovare și digitalizare, prin dezvoltarea și/sau integrarea tehnologiilor avansate
  • Colaborarea între actorii ecosistemului regional de inovare și/sau între întreprinderi mari și IMM pentru realizarea unui produs/serviciu inovativ pe CAEN-ul pe care IMM își desfășoară activitatea
  • Introducerea în circuitul productiv a soluției inovative, a bunului/serviciului nou sau semnificativ îmbunătățit în urma activității de CD și comercializarea acestuia
  • Dezvoltarea de abilități tehnice, de testare, proiectare, de management inovativ și abilități ecologice și digitale prin raportare la specificul activității de cercetare-dezvoltare și/sau a utilizării soluției inovative în circuitul productiv și/sau comercializării bunului/serviciului inovativ dezvoltat, aprofundarea transferului de cunoștințe și transferului tehnologic către IMM/parteneri.

---

Citește și: 

Modele de anunțuri mass-media, machete și manuale de identitate vizuală necesare în proiectele din Programele Regionale 2021-2027, pe fonduri europene

 

Parallax

Vizualizari
4408
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri