Antreprenorii români vor putea obține fonduri europene de maximum 800.000-1,5 milioane de euro pe proiect, pentru construcții, achiziție de echipamente, magazin online, mașini și alte investiții în afacerile de procesare și marketing al produselor agricole, prin Submăsura 4.2 din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), scoasă în consultare publică.
Așa cum am mai arătat pe StartupCafe.ro, pentru anii 2021-2022, Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR) din subordinea Ministerului Agriculturii va lansa, începând din a doua jumătate a anului 2021, fonduri europene de 3 miliarde de euro în total.
Acești bani, pentru perioada tranzitorie cadrele financiare 2014-2020 și 2021-2027, sunt împărți în 6 linii de finanțare (submăsuri). Dintre acestea, Submăsura 4.2 - procesare și marketing de produse agricole are alocat un buget de 170 de milioane de euro, la care se adaugă 10 milioane de euro pentru sM 4.2a - pe zona de produse pomicole (fructe).
Zilele trecute, AFIR a scos în consultare publică o propunere de Ghid al solicitantului pentru cei 170 de milioane de euro de la Submăsura 4.2 - procesare și marketing de produse agricole. Pe urmă, va stabili forma finală a ghidului și va lansa, probabil, în semestrul II, sesiunea de înscrieri online pe portalul AFIR.
Până atunci, antreprneorii pot să arunce o privire pe propunerea de ghid și să contribuie cu sugestiile lor la ghidul final.
Vorbim despre procesarea și marketingul produselor agricole primare, cum sunt grâul, laptele, carnea, legumele (Lista completă a produselor acceptate este AICI). Pot fi, de exemplu, afaceri în morărit, produse lactate, depozitare de legume, procesare de carne etc.
Fonduri UE procesare produse agricole 2021: Câți bani se vor da
Rata sprijinului public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri și forme asociative și 40% pentru alte întreprinderi și nu va depăși:
- pentru microintreprinderi și întreprinderi mici:
- 800.000 Euro/ proiect pentru investițiile noi permise în cadrul fișei ;
- 600.000 Euro/ proiect pentru celelalte investiții;
- pentru întreprinderi mijlocii:
- 1.200.000 euro/ proiect pentru investiile noi permise în cadrul fișei;
- 1.000.000 euro/ proiect pentru celelalte investiții
- pentru alte întreprinderi și forme asociative:
- 1.500.000 euro pentru investiițiile noi permise în cadrul fișei;
- 1.200.000 euro pentru celelalte investiții
Practic, antreprenorii trebuie să contribuie și ei cu minimum 50-60% din valoarea investițiilor eligibile plus cheltuielile ne-eligibile plus TVA (deductibil).
Beneficiarii de grant care pentru cofinanțarea investiției vor accesa sprijinul prin intermediul creditelor de co-finanţare PNDR, vor fi selectați de către intermediarii financiari (bănci sau instituţii de credit selectate) în baza criteriilor economico-financiare cuprinse în condițiile de creditare proprii pentru asigurarea viabilității economice a proiectelor de investiții finanțate.
Cine va putea lua fondurile UE: Condiții de eligibilitate
Solicitantul trebuie să respecte următoarele:
- să desfășoare activități economice ca: persoană fizică autorizată / întreprindere individuală/ întreprindere familială/ persoană juridică română;
- să acţioneze în nume propriu;
- să asigure surse financiare stabile și suficiente pe tot parcursul implementării proiectului.
Fonduri europene 2021: Tipuri de investiții
- Înființarea, extinderea și/ sau modernizarea, dotarea unităților de procesare plante proteaginoase ca materie primă de bază, inclusiv investiții privind colectarea materiei prime, depozitarea materiei prime/ produselor finite, marketingul produselor (ex. etichetare, ambalare), precum și investiții pentru comercializarea produselor doar ca o componentă secundară a proiectului;
- Extinderea și/ sau modernizarea, dotarea unităților de procesare pentru alte produse decât plantele proteaginoase, inclusiv investiții privind colectarea materiei prime, depozitarea materiei prime/ produselor finite, marketingul produselor (ex. etichetare, ambalare), precum și investiții pentru comercializarea produselor, doar ca o componentă secundară a proiectului;
- Extinderea și/ sau modernizarea de rețele locale de colectare, recepție, depozitare, condiționare, sortare și capacități de ambalare, comercializare (componentă secundară);
- Îmbunătăţirea controlului intern al calităţii și conformarea cu noile standarde impuse de legislația europeană pentru prelucrarea și comercializarea produselor agro-alimentare;
- Producerea și utilizarea energiei din surse regenerabile (solară, eoliană, valorificarea energetică a biomasei, geotermală), a energiei produsă cu ajutorul pompelor de căldură, în cadrul unității în care se desfășoară o activitate eligibilă prin submăsură exclusiv pentru consumul propriu, doar ca o componentă secundară a proiectului; Îmbunătățirea eficienţei energetice a clădirilor în care se desfășoară o activitate eligibilă în cadrul submăsurii, doar ca o componentă secundară a proiectului.
Fonduri nerambursabile 2021: Cheltuieli eligibile la submăsura 4.2-PNDR
Banii europeni vor putea fi cheltuiți pentru o serie întreagă de investiții corporale și necorporale, cum ar fi:
- Construcţia și dotarea clădirilor unităților de procesare inclusiv pentru componentele de colectare, conditionare, depozitare în cazul investițiilor noi și de extindere/modernizare
- Cheltuieli generate de investițiile pentru reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră (GES) producerea de energie regenerabilă, eficiență energetică;
- Branşamente şi racorduri la utilități,
- Sisteme de supraveghere video,
- Laboratoare, vestiare tip filtru pentru muncitori, biroul medicului veterinar, biroul maiștrilor, a șefului de secție, spațiu pentru servirea mesei etc.;
- Achiziţionarea, inclusiv în leasing, de utilaje noi, instalaţii, echipamente şi mijloace de transport compacte, specializate în scopul colectării materiei prime și/sau comercializării produselor agro-alimentare.
- Vor putea fi cumpărate, de exemplu, autocisterne, autoizoterme, rulote și autorulote alimentare.
- Echipamente pentru etichetarea, ambalarea produselor,
- Magazin fizic și magazin on-line, rulote alimentare, automate alimentare.
- Implementa unor sisteme de management a calităţii şi de siguranţă alimentară.
- Tehnologii (know‐how), patente şi licenţe pentru pregătirea implementării proiectului;
- Achiziţionarea de software necesar.
- Deschiderea unui site (pentru promovarea și comercializarea propriilor produse), designul etichetelor, creare de marcă înregistrată sau brand (în limita a max. 5% din valoarea eligibilă a proiectului, dar nu mai mult de 30.000 euro).
- În cazul solicitanților neplătitori de TVA sunt cheltuieli eligibile valorile TVA aferente cheltuielilor eligibile purtatoare de TVA.
Pe lângă proiectul de Ghid pentru submăsura 4.2, AFIR a scos în dezbatere publică și alte două linii de finanțare mai mici. Descarcă de AICI cele 3 propuneri de ghiduri și trimite sugestiile tale la consultare@ afir.info .