Claudiu Zamfir

Se amână fondurile europene pentru microîntreprinderile din Banat

bancnote-euro-ceas-dreamstime

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a anunțat, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro, că este nevoită să amâne cu 2 luni deschiderea celor două apeluri de proiecte pentru finanțarea microîntreprinderilor din cele 4 județe ale sale, ca urmare a noii ordonanțe de urgență prin care Guvernul a schimbat procedurile în programele de fonduri europene.

În total, ADR Vest spune că trebuie să amâne cu 2 luni calendarul de lansare a unui număr de 23 de apeluri de proiecte, programate anul acesta în cele 4 județe ale regiunii Vest: Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș.

Printre aceste apeluri se numără și 2 sesiuni de finanțare a microîntreprinderilor din cadrul Programului Regional Vest 2021-2027:

  • Apelul 1 Sprijin pentru microîntreprinderi. Conform noului calendar, în iunie 2023 ar trebui să se lanseze ghidul final, iar în august 2023, să se deschidă sesiunea de înscrieri. De asemenea, se observă că bugetul total al apelului este de 26 de milioane de euro, cu 6 milioane de euro mai mare decât în vechiul calendar. Conform proiectului de ghid de finanțare, se vor da granturi de câte 30.000-200.000 de euro unor microîntreprinderi din zona de producție.
  • Apelul  2 Sprijin pentru microîntreprinderi. Și pentru acest apel de proiecte urmează să se publice în iunie ghidul final, iar în august 2023 să se deschidă sesiunea de depunere a proiectelor, conform calendarului actualizat. Bugetul total este de 10 milioane de euro. Din acești bani se vor acorda granturi de câte 30.000-120.000 de euro unor microîntreprinderi din zona serviciilor.

Descarcă de AICI calendarul actualizat PR Vest.

ADR Vest spune că a a trebuit să-și decaleze cu 2 luni calendarul apelurilor de proiecte în urma adoptării de către Guvernul României a Ordonanței de Urgență nr. 23 din 2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare și digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de Coeziune 2021-2027.

Noile norme prevăzute în ordonanță generează obligații suplimentare atât pentru autoritățile de management, cât și pentru beneficiari, iar în această situație, toate ghidurile lansate în consultare publică în ultimele cinci luni de către ADR Vest, pentru care au fost deja trimise observații și propuneri, trebuie readaptate” - a precizat ADR Vest.

Astfel, ADR a fost nevoită să amâne și ședința Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Vest, care fusese inițial programată pentru săptămâna viitoare. În cadrul ședinței urmau să fie supuse spre analiză și aprobare criteriile de evaluare și selecție pentru opt intervenții regionale: Drumuri județene, Mobilitate urbană sustenabilă, Eficiență energetică în clădiri publice, Infrastructură verde, Universități publice, Sprijin pentru microîntreprinderi – apelul 1 și 2, Eficiența energetică în clădiri rezidențiale.

Cele opt ghiduri conținând 23 de apeluri de proiecte ce urmau să fie lansate în perioada următoare, conform calendarului publicat pe site-ul adrvest.ro, însumau un buget total de peste 463 de milioane de euro, adică aproximativ 40% din alocarea Regiunii Vest pentru exercițiul financiar 2021-2027.

Ședința Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Vest, în care se vor supune aprobării criteriile și metodologia de evaluare ce preceda lansarea primelor ghiduri și apeluri de proiecte din Regiunea Vest, va fi reprogramată după corelarea procedurilor și ghidurilor PR Vest cu prevederile ordonanței de urgență.

ADR Vest este prima autoritate de management pentru programele regionale care a anunțat amânarea sesiunilor, dar este posibil ca și alte ADR-uri să-și amâne sesiunile de finanțare.

Modificări și la programul de digitalizare IMM

În urma aprobării OUG 23/2023 și inițiatorul acestui act normativ, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), a anunțat modificat ghidul solicitantului de la Programul pentru Digitalizarea IMM, aflat în derulare, fără însă a modifica actualul calendar de desfășurare. Ulterior, MIPE și-a șters anunțul privind modificarea ghidului.

Oricum, însă, MIPE tot va trebui să-și actualizeze ghidul solicitantului pentru finanțarea IMM de aproape 350 de milioane de euro pentru digitalizare, pentru a corespunde cu noutățile aduse de OUG 23/2023. Una dintre noutăți o reprezintă implicarea unor bănci partenere în program, pe partea de creditare, dar și pentru derularea unor proceduri de verificare.

MIPE susține că OUG 23/2023, adoptată de Guvern la propunerea sa, aduce o serie de măsuri de simplificare a accesării fondurilor europene:

  1.     asigurarea predictibilității calendarului de lansări la nivel de program pentru beneficiari, astfel încât să se prevină și eventuale suprapuneri de apeluri cu aceeași tematică în perioade similare de timp și publicarea în consultare publică a ghidului solicitantului;
  2.     asigurarea resurselor necesare pentru evaluarea și selecția proiectelor;
  3.     simplificarea modalității de evaluare a proiectelor prin introducerea declarației unice pe care solicitantul o va depune odată cu cererea de finanțare, urmând ca îndeplinirea tuturor criteriilor de eligibilitate să se realizeze în perioada de contractare, când solicitantul trebuie să facă dovada celor declarate prin declarația unică;
  4.     evaluarea conformității administrative este complet digitalizată și se realizează automat prin sistemul informatic pe baza declarației unice generate de acesta. Digitalizarea acestei etape aduce avantaje legata de transparență, eficiență și trasabilitate, în scopul garantării corectitudinii informațiilor;
  5.     evaluarea tehnico-financiară va include un număr redus de criterii și subcriterii, astfel încât acestea să permită selecția mai rapidă, parțial digitalizată și automatizată prin interoperabilitatea diferitelor sisteme informatice care asigură furnizarea de informații despre situația juridică și financiară a potențialilor beneficiari;
  6.     stabilirea unui prag de excelență, care permite unui proiect să fie selectat în mod automat pentru aprobare și contractare;
  7.     eficientizarea și accelerarea procesului de implementare a proiectelor, inclusiv prin îmbunătățirea funcționalităților MySMIS2021/SMIS2021+ prin automatizarea anumitor acțiuni în diversele etape din ciclul de viață al programului/proiectelor;
  8.     introducerea mecanismului specific de monitorizare bazat pe indicatori de etapă, definiți ca repere cantitative sau calitative față de care este apreciat progresul implementării unui proiect;
  9.     consolidarea funcției de monitorizare a proiectelor la nivelul autorității de management/organismului intermediar după caz, elaborarea unui plan de monitorizare, parte a contractului de finanțare, care stabilește o serie de indicatori de etapă pe baza cărora se monitorizează și se evaluează progresul implementării proiectului;
  10.     crearea unui cadru de performanță care să asigure o responsabilizare a părților semnatare a proiectelor, astfel încât, în cazul nerespectării repetate a indicatorilor de etapă și a planului de măsuri de recuperare a întârzierilor, să se permită rețineri din sumele alocate prin proiect și care să poată conduce la rezilierea contractelor. Fondurile rămase disponibile după aplicarea reținerilor financiare rămase definitive se realocă, prin grija autorității de management, pentru proiectele aflate în rezervă sau pentru alte priorități sau către alte acțiuni în cadrul aceleiași priorități, cu respectarea prevederilor legale naționale și europene în vigoare;
  11.     în cadrul procesului de monitorizare a proiectelor, beneficiarul elaborează, trimestrial, Rapoarte de progres, iar autoritatea de management/organismul intermediar elaborează Rapoartele de vizită la fața locului;
  12.     stabilirea aspectelor de formă care nu presupun semnarea unui act adițional la contractul de finanțare (proiect) şi care se realizează prin notificare;
  13.     obligativitatea elaborării Manualului Beneficiarului care să includă prevederi explicite, inclusiv etape, documente și orice informație necesară beneficiarului în relația cu autoritatea de management/organismul intermediar, inclusiv în ceea ce privește managementul financiar, monitorizare, verificarea, autorizarea și rambursarea cheltuielilor, atât pentru perioada de implementare, cât și pentru perioada de durabilitate;
  14.     accelerarea implementării și valorificării măsurilor de interoperabilitate și colaborare între autorități pentru creșterea eficienței și simplificării activităților de verificare a condițiilor de eligibilitate, prin schimbul de informații între autorități, cu efecte pozitive în ceea ce privește reducerea sarcinii administrative a solicitanților de fonduri în etapa de evaluare, selecție și contractare a proiectelor.
  15. un sistem informatic nou pentru beneficiari. De asemenea, un aspect relevant cu privire la aprobarea actului normativ este că în această perioadă se finalizează dezvoltarea sistemului informatic MySMIS2021/SMIS2021+ care stă la baza gestionării fondurilor externe nerambursabile, urmând ca acesta să se interoperabilizeze cu sistemele, bazele de date sau registrele administrate de către autoritățile și instituțiile publice prevăzute în anexa ordonanței de urgență.
Parallax

Vizualizari
2037
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
Alex
Radu
Asta cu fiecare ADR sa lanseze ghidul lui e o gogorita a baronului local Bolos, sa nu mai stie DNA ce si cum se intampla si sa nu mai aiba firmele "de casa" de consultanta concurenta din alte zone, curat murdar coane Fanica!

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri