Firmele din 6 județe vor putea beneficia de găzduire în noi parcuri industriale, pe care autoritățile locale le vor putea înființa cu ajutorul unui buget total de 98 de milioane de euro, din fonduri europene și de la stat, printr-un apel de proiecte programat să se deschidă pe 28 ianuarie 2026, în cadrul Programului de Tranziție Justă (PTJ) 2021-2027.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a publicat recent Ghidul solicitantului, lista de întrebări și răspunsuri și alte documente necesare autorităților locale eligibile pentru a putea aplica la apelurile de proiecte „Sprijin pentru infrastructura de afaceri – Parcuri industriale”.
Sunt eligibile cele 6 județe acoperite de PTJ: Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova, Mureș plus Valea Jiului.
Apelurile de proiecte urmăresc „atenuarea impactului socio-economic al tranziției la neutralitatea climatică” în aceste județe.
Solicitanții eligibili care vor putea depune proiectele pentru accesa fonduri europene sunt consiliile județene și primăriile din cele 6 județe și din Valea Jiului.
Perioada de depunere a proiectelor în platforma MySMIS 2021 este 28 ianuarie, ora 16.00 - 28 iulie 2026, ora 14.00.
Autoritatea de management poate prelungi termenul de depunere în funcție de solicitările primite, de rata de contractare a proiectelor, deciziile de realocare a unor fonduri sau alte considerente.
Bugetul total al schemei de ajutor de stat şi de minimis este de 98.000.000 de euro, din care 83.300.000 de euro (85%) din Fondul pentru Tranziție Justă (parte a Politicii de coeziune a Uniunii Europene) și 14.700.000 de euro (15%) de la bugetul de stat.
Bugetul total este împărțit astfel, pe județe:
- Gorj: 21.000.000 EUR
- Hunedoara: 13.650.000 EUR
- Hunedoara, ITI Valea Jiului: 7.350.000 EUR
- Dolj: 21.000.000 EUR
- Galați: 10.500.000 EUR
- Prahova: 10.500.000 EUR
- Mureș: 14.000.000 EUR.
Din acești bani, un consiliu județean sau o primărie va putea accesa pe un proiect minimum 1 milion EUR și maximum valoarea alocată pe județul respectiv (sau în Valea Jiului).
Prin aceste proiecte, autoritățile locale vor înființa estimativ 28 de parcuri industriale pentru găzduirea firmelor din județ.
Grupul țintă (beneficiarii finali) este reprezentat de întreaga populație a zonelor vizate de apelurile de proiecte. Vor fi prioritizate proiectele care sprijină dezvoltarea antreprenoriatului prin:
- persoanele direct afectate de procesul de tranziție, respectiv pentru lucrătorii dintr-o industrie/ramură economică direct afectată de procesul de transformare în contextul procesului de tranziție justă în teritoriile vizate (întreg lanțul de producție, întreprinderile care își transformă procesul de producție pe domeniile verzi),
- tinerii cu vârsta de până la 29 ani,
- persoanele cu vârsta de peste 55 de ani,
- femei,
- membrii ai familiilor monoparentale,
- membrii ai minorităților etnice,
- persoanele care se încadrează în categoria lucrătorilor defavorizați, a celor extrem de defavorizați și a lucrătorilor cu handicap.
Principalele rezultate urmărite prin promovarea investițiilor vizează atragerea de întreprinderi în cadrul infrastructurii de afaceri, din perspectiva obiectivelor de mediu (persoane rezidente).
Descarcă de aici:
- Ghidul solicitantului și alte documente utile la apelul de proiecte PTJ - parcuri industriale.
- Întrebări și răspunsuri utile la apelul de proiecte PTJ - parcuri industriale.