Claudiu Zamfir
Programul Start-Up Nation 2018-2019, prin care statul promite ajutoare nerambursabile de câte 200.000 de lei unor mici firme, ar urma să aibă fonduri alocate doar pentru circa 2.200 de beneficiari care să intre la contractare în prima jumătate a anului 2019, mai puțin de un sfert din numărul de câștigători promiși inițial de guvern. Asta reiese din propunerea de buget publicată de Ministerul Finanțelor Publice, joi seara. Între timp, înscrierea în program e la turație maximă, peste 20.000 de dosare fiind depuse deja până la publicarea acestui articol, iar sesiunea ține până pe 12 februarie.
Conform propunerii de lege, bugetul pe anul 2019 al Ministerului pentru Mediul de Afaceri va avea prevăzuți, printre altele, 383.597.000 de lei, credite bugetare și 444.197.000 de lei, credite de angajament, pentru programul Start-Up Nation.
Problema este la creditele de angajament, de 444.197.000 de lei. Creditele de angajament sunt cele în limita cărora Ministerul pentru Mediul de Afaceri (prin agențiile pentru IMM teritoriale) va putea semna acorduri de finanțare cu micile firme care se vor califica la fondurile nerambursabile din ediția a doua a programului Start-Up Nation (2018-2019).
Cei 444.197.000 de lei, credite de angajament propuse de Finanțe, ar ajunge pentru contractarea a numai 2.220 de firme care se vor califica la finanțare pe programul Start-Up Nation 2018-2019, mult sub numărul de 10.000 de firme beneficiare promis în programul de guvernare.
Ar mai fi o soluție pentru contractarea a 10.000 de firme în Start-Up Nation - alocarea restului de bani necesari până la 2 miliarde de lei la rectificarea bugetară. Problema este că rectificarea buegtară se va putea face nu mai devreme de luna iulie 2019, iar statul este obligat să contracteze până pe 28 iunie, cel târziu, firmele care se vor fi califcat la finanțare în ediția curentă a programului Start-Up Nation, în interiorul bugetului. Procedura permite contractarea și până pe 15 noiembrie, dar numai pentru firmele care vor fi admise în afara bugetului. În ediția 2017 a programului, firmele admise în afara bugetului au fost foarte puține, acestea constituind doar o rezervă de potențiali beneficiari care să fie primiți la finanțare pe locurile eliberate de firmele calificate în interiorul bugetului, dar care se retrag sau sunt descalificate din diverse motive.
„După primirea Scrisorii de acceptare de principiu pentru finanţare în limita bugetului, conform programării AIMMAIPE, beneficiarii vor semna la sediul AIMMAIPE acordul de finanţare (anexa nr.9 la prezenta Procedură). Termenul limită de semnare a acordurilor de finanțare este 28 iunie al anului în care a fost acceptat de principiu la finanțare pentru dosarele admise în buget și 15 noiembrie al anului în care a fost acceptat de principiu la finanțare pentru dosarele admise în afara bugetului și care intră la finanțare în urma eliberării de buget” - se arată în procedura de implementare în programul Start-Up Nation 2018-2019.
Ar mai putea exista și varianta modificării procdurii de implementare, pentru a prelungi perioada de contractare a firmelor selectate în buget până după o eventuală rectificare bugetară care să aloce fondurile necesare contractării restului de aproape 8.000 de firme - o schimbare a regulilor în timpul jocului.
De asemenea, pentru a se putea efectua plăți din cei 444.197.000 de lei, este nevoie ca aceste credite de angajament să fie transformate în credite bugetare, la rectificarea bugetară (nu mai devreme de iulie 2019).
Cealalată categorie de sume prevăzute în buget - creditele bugetare de 383.597.000 de lei - permite efectuarea plăților. Potrivit unor surse guvernamentale, acești bani au fost prevăzuți de fapt pentru acordarea unor avansuri, în cazul în care sunt firme care cer și îndeplinesc și condițiile tehnoce pentru a le primi. De asemenea, creditele bugetare ar putea fi folosite pentru a vira băncilor partenere o parte din banii din program, pentru a putea să acorde credite-punte firmelor care nu au bani să facă plățile către furnizori, în implementarea investițiilor. Aceasta mai ales în condițiile erodării încrederii băncilor în actualul guvern, după instituirea „taxei pe lăcomie” asupra activelor bancare.
Joi seara, la ora publicării acestui articol, peste 20.000 de dosare figurau înscrise în programul Start-Up Nation 2018-2019, iar perioada de înscriere ține până pe 12 februarie. Prin programul de guvernare, Guvernul PSD-ALDE a promis finanțarea a 10.000 de firme în această ediție a schemei de finanțare.
Propunerea de buget de la Ministerul Finanțelor are nevoie de aprobare în Guvern, iar apoi trebuie să treacă și de Parlament pentru a deveni lege, pentru ca apoi să poată fi promulgata de președintele țării și publicată în Monitorul oficial, intrând astfel în vigoare.
O altă informație interesantă din proiectul de buget de stat pe anul 2019 este estimarea că vor fi alocați aproximativ câte 260.000.000 de lei, credite de angajament și 260.000.000 de lei, credite de plată, pentru programul Start-Up Nation, în bugetul de stat pe anii 2020 - 2022.
Aceasta este un indiciu că actualul guvern vrea să continue programul de finanțare pe acest orizont de timp. Însă, iarăși, în programul de guvernare se preciază că anual vor fi finanțate câte 10.000 de firme, ceea ce ar presupune un buget de 2 miliarde de lei în fiecare ediție a programului Start-Up Nation. În fine, acestea ar fi doar estimări provizorii, care vor putea fi schimbate prin bugetul de stat pe anii respectivi.
Ministerul Pentru Mediul de... by on Scribd