Claudiu Zamfir
Doi oficiali ai Ministerului pentru Mediul de Afaceri au declarat, joi, la București, că statul va demara o a treia ediție a programului Start-Up Nation, prin care firmele noi pot obține fonduri nerambursabile de maximum 200.000 de lei fiecare, noua sesiune de înscriere urmînd să demareze până la finalul anului 2019.
„Start-Up Nation o să înceapă înainte de decembrie. De data aceasta va fi un program de succes, așa cum se știe el că este de succes. Ediția a treia a programului va începe până la finele anului acesta, dar doar în ceea ce privește înscrierea proiectelor. Verificarea, contractarea și implementarea lor va începe în 2020, pentru că bugetul nostru e bugetul statului, Ministerul de Finanțe este cel care ne dă sau ne ia bani și a zis că la anul o să ne dea banii cum ne-a dat și până acum și o să-l implementăm”, a declarat secretarul de stat din Ministerul pentru Mediul de Afaceri Paula Pîrvănescu.
Ea a precizat că statul intenționează să elimine restricțiile din ediția 2018-2019 care au exclus practic de la finanțare antreprenorii din București și județele Ilfov și Cluj.
„Start-Up Nation o să fie pentru toată lumea. Terminăm cu disparitățile astea regionale, pentru că oricum în 2018 nu am avut succes cu ele, au fost o încercare nereușită, din punctul meu de vedere. Încercarea noastră nu a redus disparitățile regionale”, a spus secretarul de stat.
O altă modificare avută în vedere este scăderea ca importanță la punctaj a numărului mare de locuri de muncă nou-create.
„Noi dăm punctaj pentru tot ce înseamnă partea de automatizare, dar noi vrem să creăm și locuri de muncă. Deci se va elimina această idee și cei care au avut-o până acum trebuie să și-o elimine cu totul, pentru că nu poți să-ți automatizezi unitatea de producție și să creezi 20 de locuri de muncă”, a mai spus Pîrvănescu.
Și directorul Direcției pentru IMM din minister, Adrian Panait, cel care coordonează programul Start-Up Nation din punt de vedere tehnic, a spus că va trebui să scadă importanța creării unui număr mare de locuri de muncă.
„Dorința conducerii este de a mai lansa o sesiune în decembrie. De asta ne pregătim acum, mai facem un consiliu consultativ unde o să discutăm. Invit pe toată lumea să-mi trimită idei de modificare a punctajului. Acum, în 2019, suntem într-o situație în care nu e atât de ușor să găsești angajați, iar rata șomajului este foarte bună. Deci împreună va trebui să gândim modificările pentru sesiunile viitoare. Propunerile deja adunate de noi sunt de a duce acest criteriu de locuri de muncă din primul loc”, a spus Panait.
În schimb, pentru firmele selectate la finanțare în ediția 2018-2019, se va merge în continuare cu condițiile de angajare de personal prevăzute de antreprenori în planurile de afaceri cu care au concurat la program.
„Acum, a fost punctaj suplimentar, departajare după numprul lourilor de muncă. Așa a început această sesiune și așa o să terminăm, pentru mergem pe o ordonanță de urgență, pe o lege și o procedură la care nu facem modificări în timpul jocului”, a spus Adrian Panait, răspunzându-i unui tânăr patron care era nemulțumit de faptul că el a promis un număr mare de angajați pentru a obține finanțare, iar viitorii beneficiari vor putea lua banii de la stat cu mai puține joburi create.
Deciziile de modificare a programului Start-Up Nation urmează să fie luate, la nivel tehnic, în Consiliul consultativ pentru IMM-uri, care va alea loc la jumătatea lunii septembrie. Cei interesați pot să trimită sugestii de îmbunătățire a programului la adresa de e-mail directia.imm@imm.gov.ro .
Situația la zi a programului Start-Up Nation 2018-2019, potrivit directorului Panait: „S-au trimis 10.000 de scrisori și s-au semnat 9.000 de contracte,d eci mai avem 1.000 de contracte de semnat. Avem deja 117 deconturi la plată depuse. O să facem plățile de anul acesta și o să le definitivăm anul viitor, până la sfârșitul anului”.
Totuși, promisiunile politicienilor trebuie puse și în contextul electoral actual: în 2019 mai sunt alegerile prezidențiale, iar în 2020 sunt alte două rânduri de alegeri - locale și parlamentare.
Până acum, guvernul a lansat două ediții Start-Up Nation, 2017 și 2018-2019. În ediția 2017, au fost alocați 1,7 miliarde de lei pentru program, iar la final au ajuns 7.176 de firme să-și depună decontrile pentru fondurile nerambursabile de maximum 200.000 de lei fiecare. Prima ediție a fost finanțatp dual - de la bugetul de stat și din fonduri europene.
Cea de-a doua ediție a programului are un buget alocat de 2 miliarde de lei, din care numai 383.597.000 de lei sunt credite bugetare, adică bani puși în buget pentru plată. Restul sunt credite de angajament, adică o promisiune care necesită o rectificare bugetară pentru a se aloca banii efectiv. 10.000 de firme au fost selectate pentru finanțare, însă au de implementat planurile de afaceri până să ia banii de la stat.