Claudiu Zamfir
Guvernul adoptă vineri ordonanța de urgență de modificare a programului Start-Up Nation 2018-2019, prin care statul va acorda unor mici afaceri private fonduri nerambursabile de câte 200.000 de lei fiecare, însă vor fi depunctați din start antreprenorii din județele care au o densitate mai mare de firme mici și mijlocii, a anunțat prim-ministrul la începutul ședinței executivului.
Viorica Dăncilă a menționat, însă, că în noua ediție a programului de finanțare se vor acorda anumite sume în avans firmelor beneficare.
„Vom acorda o atenție mai mare dezvoltării afacerilor în zonele țării în care numărul IMM este mai scăzut, precum și o susținere mai puternică a antreprenorilor, prin eliminarea unor proceduri administrative și prin acordarea unor sume de finanțare sub formă de avans”, a spus premierul.
Guvernul își propune să finanțeze 10.000 de microîntreprinderi și firme mici și mijlocii înființate după data de 30 ianuarie 2017, în ediția a doua a programului Start-Up Nation, a mai afirmat Dăncilă.
Potrivit proiectului de ordonanță de urgență privind Start-Up Nation, ediția a doua, afacerile din București și județele Cluj și Ilfov, care au peste 4 IMM-uri la suta de locuitori, vor pleca din start cu un minus de 15 puncte, prin noua grilă de punctare.
În schimb, toate firmele selectate la finanțare vor putea primi un avans de 30% din ajutorul nerambursabil aprobat, pentru efectuarea unor cheltuieli. La un ajutor nerambursabil de 200.000 de lei, avansul va putea ajunge până la 60.000 de lei.
Pentru cea de-a doua ediție a programului, statul va trebui să aloce fonduri de 2 miliarde de lei (circa 430 de milioane de euro), credite bugetare.