Am avut dreptate? Oficial: Lista județelor depunctate și a celor favorizate la Start-Up Nation 2018. Timișul a trecut - Finantari - StartupCafe.ro
Claudiu Zamfir

Am avut dreptate? Oficial: Lista județelor depunctate și a celor favorizate la Start-Up Nation 2018. Timișul a trecut

Thumbnail

Așa cum a arătat StartupCafe.ro în articolul publicat în urmă cu o săptămână, afacerile din București și județele Cluj și Ilfov vor fi depunctate masiv la programul Start-Up Nation, ediația a doua, dacă se păstrează proiectul de ordonanță de urgență scos în dezbatere de Ministerul pentru Mediul de Afaceri. Instituția a publicat lista oficială cu ponderea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) pe județe, care ar urma să determine depunctarea masivă a unor județe.

Potrivit listei de la guvern, Bucureștiul are 5,99 de IMM-uri la suta de locuitori, județul Cluj are 4,23, iar Ilfov are 4,71. Astfel, firmele din Capitală și cele 2 județe vor pierde din start 15 puncte la evaluarea automată a planurilor de afaceri, lucru care, aproape sigur, le scoate din cursa pentru finanțarea de câte 200.000 de lei de la stat.

Aceasta pentru că proiectul de ordonanță de urgență de modificare a programului, pe anul 2018, prevede că județele cu mai mult de 4 IMM la suta de locuitori primesc 5 puncte la acest capitol, iar cele cu cel mult 4 IMM la suta de locuitori primesc 20 de puncte.

Pe calculele publicate de StartupCafe.ro în urmă cu o săptămână pe baza celor mai recente date de la INS (din anul 2016), tot Bucureștiul și cele 2 județe menționate pierdeau 15 puncte fiecare, însă ponderea IMM-urilor , deși peste 4 la fiecare, era ușor diferită de datele oficiale publicate acum de minister.

O posibilă explicație ar fi mutațiile produse în piață de ediția 2017 a programului Start-Up Nation, la care s-au înscris aproape 20.000 de IMM-uri înființate după data de 30 ianuarie 2017. Acest lucru indică faptul că este posibil ca programul să fi condus la înființarea unui număr considerabil de firme special pentru banii de la stat, ceea ce a dus la modificarea statisticilor.

De asemenea, este de menționat că județul Timiș rămâne în cursă cu punctajul mare și pe lista ministerului.

Potrivit noii forme a programului Start-Up Nation, ediția a doua, propuse de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, la selecția planurilor de afaceri depuse online se va aplica următorul sistem:

Punctajul maxim care se poate obţine este de 100 de puncte.

Punctajul minim pentru accesarea programului este de 50 de puncte. 

Selectarea și contractarea proiectelor se va face după urmatorul algoritm:

Pentru planurile de afaceri cu punctaj mai mare sau egal cu 90 de puncte, selectarea proiectelor se va face după principiul primul venit – primul servit (proiectele vor fi contracate în ordinea înregistrării în aplicație, cu condiția să obțină un punctaj mai mare sau egal cu 90 puncte). Contractarea se va realiza în limita bugetului alocat apelului.

Pentru planurile de afaceri cu punctaj mai mic de 90 de puncte, selectarea proiectelor se va face în ordine descrescătoare a punctajului obținut. La punctaje egale va prevala: 

  • numărul de locuri de muncă ce urmează a fi create în cadrul programului; 
  • ponderea valorii echipamentelor tehnologice din valoarea totală a proiectului;    
  • numărul de locuri de muncă ocupate de persoane din categoria persoane defavorizate/absolvenţi după anul 2012/şomeri;
  • activitatea pe care accesează programul; 
  • data şi ora înscrierii în program.

Apelul de proiecte se va închide automat la momentul la care valoarea totală a cheltuielilor eligibile solicitate prin proiectele înregistrate va atinge pragul de 150% din bugetul alocat apelului.

Depunctarea firmelor din județele cu peste 4 IMM-uri la suta de locuitori a stârnit revolta consultanților pentru finanțări nerambursabile, care au avut, marți, o întâlnire cu ministrul Radu Oprea. Introducerea unui sistem de calificare de tipul „primul venit - primul servit”, depunctarea afacerilor pe creare de softuri și alte astfel de moficări propuse de minister au stârnit de asemenea nemulțumirea consultanților și unora dintre antreprenori, care își pregătiseră proiectele pentru Start-Up Nation 2018 după procedura din 2017.

Undeva în luna noiembrie 2018 ar urma ca Guvernul să dea forma finală a ediției a doua  a programului, ceea ce va împinge ediția 2018 de fapt în anul 2019.

Parerea ta despre articol
Vizualizari
12440
Conţinut
Adauga comentariu