Adi Iacob

IMM Invest: BT a aprobat 500 de cereri de credit. Recomandări pentru antreprenori în relaţia cu banca

Thumbnail

Din cele aproximativ 60.000 de firme care au aplicat în cadrul programului IMM Invest, peste 22.000 au ales Banca Transilvania. Până acum, BT a contactat peste 12.000 de clienţi şi au fost aprobate aproape 500 de solicitări de credit.

“Numărul atât de mare de firme care au apelat la IMM Invest este îmbucurător, arată vitalitatea economiei şi reacţia pozitivă la această iniţiativă. Sugestia BT este ca mecanismul de subvenţionare a dobânzii să fie de tipul x luni de la aprobarea garanţiei IMM Invest, mai degrabă decât până la o dată fixă (31 decembrie) pentru ca acest ajutor să fie primit în aceleaşi condiţii de fiecare business care intră în program, indiferent de momentul aprobării”, declară Tiberiu Moisă, Director General Adjunct MidCorporate & IMM, Banca Transilvania.

La Banca Transilvania, în jur de 1.500 de persoane din echipă se ocupă prioritar de IMM Invest. Au fost cooptate şi alte departamente, au fost reorganizate fluxurile obişnuite. 

“Estimarea BT este că ritmul va creşte şi, începând de săptămâna viitoare, vom vedea zilnic 100-150 de dosare aprobate şi încărcate în aplicţia fondului. Nu excludem simplificări suplimentare. Fiecare solicitare este importantă şi ştim că ea contează pentru oameni. Ne uităm la fiecare cu atenţie”, a adăugat Tiberiu Moisă.

Recomandările BT pentru antreprenori în relaţia cu banca

  • Antreprenorii să fie atenţi la investiţiile planificate pentru a face pasul spre IMM Invest doar dacă au încredere în business.
  • Modul în care plusul de lichiditate care vine din programul IMM Invest este administrat ţine de calitatea deciziilor de business.
  • Inţelegerea cât mai bună a etapei de completare a documentelor. Antreprenorii trebuie să înţeleagă foarte bine ce semnează, la ce se angajează pentru că intră în relaţie pe termen lung cu banca şi cu Statul.
  • IMM Invest este în primul rând un program de acces la credite, nu o iniţiativă cu componentă nerambursabilă.

La ce se uită BT în analiza de credit:

  • Performanţa financiară;
  • Calitatea, reputaţia persoanelor care au construit businessul;
  • Garanţiile – sunt importante, dar nu fac singure diferenţa.

Oportunitatea adusă antreprenorilor de IMM Invest este accesul la lichiditate – prin mecanismul garanţiei de stat, respectiv subvenţionarea dobânzii până la finalul anului – important pentru reducerea costurilor. Banca Transilvania are un plafon de 3,4 miliarde de lei.

Parallax

Vizualizari
9357
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
Emilian
Popa
Buna seara.
La Iasi banca Transilvania NU ACORDA NICI UN CREDIT. NU AU REZOLVAT NICI UN DOSAR. NU MAI PACALITI LUMEA.
poza de profil
Mugurel
Rusu
Buna ziua,
La fel este la Mures. Nu se acorda nici un credit pana nu se trece cu nebunia asta.
Nu i-a interesat suma, domeniul, firma, nimic. Atat au zis ca ma pot trece in caiet si cand se da drumul ma contacteaza. Doream credit de investitii fara perioada de gratie, fara avioane. Nu se poate.
BT banca caror oameni???

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri