Claudiu Zamfir
Interesul românilor pentru fondurile nerambursabile oferite de statul norvegian firmelor mici și mijlocii (IMM) este semnificativ, din câte indică datele de trafic ale site-ului Companiei publice norvegiene pentru inovație, Innovation Norway.
Conform estimărilor Similar Web, în lunia iulie 2020, site-ul statului norvegian, innovasjonnorge.no, a avut 87.000 de vizite pe mobil și pe desktop.
Dintre vizitele de pe desktop (pentru care avem date disponbile), România a fost pe locul al doilea ca țară-sursă, după statul-gazdă, Norvegia. 8,16% din traficul de pe desktop pe site-ul companiei publice norvegiene a provenit din România. După noi au venit SUA, Croația și India.
Cea mai mare parte a traficului pe site-ul companiei care acordă fonduri norvegiene a fost din căutările pe Google și accesările directe ale portalului (86% împreună), pe desktop.
5,38% din traficul de desktop obținut de site-ul norvegian innovasjonnorge.no a venit din link-urile postate pe alte site-uri - referrals.
StartupCafe.ro a fost pe primul loc în topul site-urilor care au trimis vizitatori către Compania norvegiană pentru inovare, cu 25,73% din totalul vizitelor obținute de innovasjonnorge.no din referrals (pe desktop).
La rândul său, StartupCafe.ro a obținut 806.000 de vizite în luna iulie 2020, conform estimărilor de pe Similar Web. Site-ul innovasjonnorge.no a fost al treilea site de destinație către care StartupCafe.ro a trimis vizitatori, în luna iulie (pe desktop). 7,17 % din totalul vizitelor trimise de StartupCafe.ro către diverse site-uri de destinație au fost către innovasjonnorge.no .
Reamintim că firmele românești inovatoare pot obține finanțări nerambursabile de câte 200.000 euro - 2 milioane euro pe proiect, printr-o linie de fonduri norvegiene oferite României, la care s-au deschis înscrierile până pe data de 17 septembrie 2020.
---