Claudiu Zamfir

Nou fond de investiții european, de 250 milioane de euro, pentru startup-uri IT

Thumbnail

Startup-urile IT europene specializate pe tehnologii în domeniul afacerilor cu imobiliare (proptech) vor putea obține finanțări de capital de risc printr-un nou fond de investiții, de 250 de milioane de euro, lansat oficial vineri.

A/O PropTech, cu sedii în Luxemburg (Uniunea Europeană), Marea Britanie și Elveția, spune că este cea mai mare firmă de investiții de venture capital destinată startup-urilor proptech  din Europa. Fondul de investiții va avea în curând un birou și la Berlin.

Compania de investiții urmărește să finanțeze startup-uri IT care „ridică nivelul de tehnologie, transformând industria imobiliarelor, pentru a o face mai orientată către date, mai transparentă și mai eficientă”.

Printre cei implicați în acest fond se numără investitori instituționali din real estate, care gestionează portofolii imobiliare de 32 de miliarde de euro în total: ansambluri de locuințe, spații comerciale, clădiri de birouri și hoteluri.

Deși acum s-a lansat oficial, fondul de investiții spune că funcționa de 1 an, „în mod discret (stealth mode)”, investind deja în 10 startup-uri din Europa, Israel și SUA.  Cea mai recentă investiție condusă de A/O PropTech este o rundă de serie B, de 32 de milioane de dolari, acordată firmei Plentific din UK (axată pe management de proprietate). Alte companii în care a investit sunt Bricklane (UK - simplificarea investițiilor imobiliare) și Fornova (Israel - optimizarea managementului în hoteluri).

În România, segmentul proptech nu este neapărat foarte dezvoltat.

Un startup IT pe imobiliare apărut recent la noi este platforma Milluu, o aplicație ce digitalizează întregul proces de închiriere de apartamente. Milluu este înființată şi condusă de Florin Stoian, antreprenor care anterior a fondat StarTaxi și Yellow Menu. La începutul anului 2020, a primit o finanțare de la fondul de investiții românesc EGV, sunsținut de Uniunea Europeană.

La nivel mondial, în zona proptech s-a dezvoltat semnificativ curentul „iBuyers”. Aceste startup-uri cumpără proprietăți, le renovează și le cresc valoarea pentru a le vinde apoi în profit. Tot procesul este asistat de platforme de tehnologie, care folosesc inclusiv inteligență artificială. Cel mai cunoscut iBuyer este Opendoor, din SUA. În Europa, un iBuyer interesant este Kodit, din Finlanda, care intenționează să intre și în București, după cum a declarat fondatorul său, într-un interviu acordat StartupCafe.ro, la Helsinki, în noiembrie 2019.

----

Citește și:

Parallax

Vizualizari
2762
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri