Claudiu Zamfir

S-a decis Capitala Europeană a Inovării 2020. Cluj-Napoca a pierdut în finală

Thumbnail

Cluj-Napoca trebuie să se mulțumească în 2020 cu premiul de 100.000 de euro câștigat ca finalistă, pentru că titlul de Capitală Europeană a Inovării a revenit unui oraș din Belgia.

Leuven (în neerlandeză) sau Louvain (în franceză) a fost desemnat, joi, Capitala Europeană a Inovării 2020, de către un juriu de experți la nivel european. Orașul belgian a primit și premiul de 1 milion de euro, în cadrul evenimentului Zilele Cercetării și Inovării Europene 2020.

„Premiul recunoaște conceptele execlente de inovare ale orașului Leuven, precum și procesele și modelele sale de guvernare, care creează un cadru în care ideile prind viață”, a transmis Comisia Europeană, într-un comunicat.

Gazdă a Universității Catolice din Leuven, fondate la 1425, una dintre cele mai vechi din Europa, orașul flamand este mai cunoscut mai degrabă pentru berea Stella Artois, fabricată aici. De altfel, la Leuven este sediul central al gigantului Anheuser-Busch InBev, considerată cea mai mare companie producătoare de bere din lume, care deține mărcile Stella Artois, Beck's, Leffe, Corona, Budweiser (varianta americană, diferită de brandul ceh, care se vinde în Europa sub acest nume).

Leuven este al șaselea oraș desemnat Capitală Europeană a Inovării și al treilea oraș care primește acest titlu fără să fie capitală a țării sale (după Barcelona și Nantes).

„Inovație pentru mai bine și pentru toți este motoul orașului Leuven. Cooperarea și conducerea empatică, traduse sistematic într-un model de guvernare implicată, este modul nostru de a lucra” - a spus Mohamed Ridouani, primarul din Leuven.

Finaliștii, care au câștigat câte 100.000 de euro, sunt:

  • Cluj-Napoca (România),
  • Espoo (Finlanda),
  • Helsingborg (Suedia),
  • Valencia (Spania),
  • Viena (Austria).

Vizitează Leuven pe Google Maps:

---

Citește și:

Cluj-Napoca, între primele 12 orașe europene la inovare

Parallax

Vizualizari
17609
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri