Claudiu Zamfir

Upgrade important la Bitcoin, după creșterile de preț

Thumbnail

Bitcoin, cea mai valoroasă criptomonedă de pe piață, și-a făcut duminică un upgrade important, denumit Taproot, primul după patru ani, după cum anunță CNBC.

Această actualizare, activată la prima oră, a fost posibilă într-un moment de consens în comunitatea bitcoin și este așteptat să aducă o multitudine de avantaje dezvoltatorilor independenți.  

Prin upgrade-ul Taproot, bitcoin trece de la o schemă criptografică pentru semnăturile digitale denumită ECDSA la o schemă Schnorr, denumită astfel după Claus P. Schnorr. Acesta este un matematician german în vârstă de 78 de ani, care a condus studii ample privind algoritmii de semnătură digitală care îi poartă numele.

Noul update aduce pe blockchain-ul bitcoin un grad mai mare de confiențialitate a tranzacțiilor efectuate și permite contracte inteligente (smart contracts) mai complexe și mai suple, potrivit Coindesk. Taproot va aduce o serie întreagă de beneficii pentru proiectele dezvoltate în jurul bitcoin, cum ar fi tranzacții multi-semnătură, costuri mai mici și un consum mai redus de resurse de date.

Actualizarea Taproot a fost propusă încă din anul 2018 de Greg Maxwell in 2018. Apoi, Pieter Wuille, Tim Ruffing, A.J. Townes și Jonas Nick au scris cele 3 propuneri de îmbunătățire a bitcoin (Bitcoin Improvement Proposals -BIP) care stau la baza Taproot.

  • Ce preț mai are bitcoin

Thumbnail

Evoluția Bitcoin în ultima săptămână (Coindesk)

Upgrade-ul Taproot a fost precedat, săptămâna aceasta, de creșteri mari ale prețului Bitcoin, care a atins un nou maxim istoric.

Joi, 11 noiembrie 2021, bitcoin a sărit de 68.000 de dolari, tranzacționându-se la un moment dat la 68.628 de dolari. O posibilă explicație a acestor creșteri (anticipative) este și update-ul așteptat în comunitate, care deschide calea extinderii rețelei.

Duminică, la ora publicării acestei știri, bitcoin avea un preț în jurul a 64.200 de dolari. În ziua activării actualizării Taproot, bitcoin a coborât la un minim de 63.868 dolari și 50 de cenți, iar valoarea maximă a zilei a fost de 65.312 dolari și 8 cenți, până la publicarea acestei știri, conform Coindesk.

Reamintim că, pe 5 august 2021, și ethereum a avut o actualizare majoră, denumită London Hard Fork. În ziua aceea prețul ethereum nu a cunoscut fluctuații mari până la un moment dat, când a crescut destul de bursc,  de la 2.620 de dolari la 2.784 de dolari în mai puțin de o oră.

Duminică, 14 noiembrie 2021, la ora transmiterii acestei știri, ethereum, a doua cea mai mare criptomonedă, se tranzacționa la un preț de 4.594 dolari și 61 de cenți, într-o ușoară scădere, de week-end.

Thumbnail

Evoluția ethereum în ultima săptămână (Coindesk). 

Parallax

Vizualizari
3257
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri