Uber se pregăteşte să lanseze un serviciu de recrutare care să concureze cu site-urile de joburi - Afaceri - StartupCafe.ro
Raluca Abrihan

Uber se pregăteşte să lanseze un serviciu de recrutare care să concureze cu site-urile de joburi

Thumbnail

Uber testează un serviciu prin care firmele vor putea să recruteze anagajaţi petru joburi de scurtă durată, pentru posturi precum cele de paznici sau chelneri.

Noul serviciu Uber Works a fost deja testat în Los Angeles şi este dezvoltat de echipa Uber din California, potrivit BusinessInsider.

Nu au fost anunţate încă toate domeniile pentru care vor fi disponibilie joburi în noua platforma a Uber, dar scopul acesteia este de a pune în legătură firmele în căutarea unor angajaţi şi cei care îşi doresc joburi pe perioade scurte, cum ar fi pentru posturi de paznici sau chelneri.

Acest anunt vine în contextul în care Uber îşi pregăteşte listarea la bursa pentru anul viitor şi se estimează ca până atunci compania va ajunge la o valoare de 120 de miliarde de dolari. Dar, în acelaşi timp, Uber se confruntă cu acuzaţii care susţin că şoferii Uber sunt exploataţi pentru că nu beneficiază de avantajele unor angajaţi cu carte de muncă.

În 2014, Uber a lansat unul dintre cele mai mari servicii de livrare mancare — Uber Eats, pe cale de a raporta venituri de 6 miliarde de dolari în acest an, potrivit Financial Times. Afacerea operează deja în mai mult de 290 de orașe și a intrat anul acesta pe noi piețe din Europa, Orientul Mijlociu și Africa.

De asemenea, compania a anunţat recent o investiţie de 150 de milioane de dolari într-un hub pentru ingineri, în proiecte de inteligenţă artificială şi în dezvoltarea maşinilor fără şofer.

Parerea ta despre articol
Vizualizari
650
Conţinut
Adauga comentariu

Atrage clienți noi

Google AdWords Express

Primești 200 de lei bonus pentru promovare online.