Raluca Abrihan

Uber şi Taxify nu resping propunerea de lege care reglementează ridesharingul. Regulamentul ar putea afecta alte startup-uri din domeniu

Thumbnail

Această propunere legislativă este una progresistă ce definește bine limitele serviciului de ridesharing și, în același timp, nu constrânge utilizatorii – a declarat şeful Taxify România, cu privire la un proiect de lege ce vizează platformele precum Taxify şi Uber şi care prevede, printre altele, ca acestea să aibă autorizaţie de primării, iar șoferilor le impune o limită de vârstă. Uber: Reglementarea serviciilor de ridesharing este necesară. Vom analiza această propunere legislativă. Această propunere ar putea afecta apariţia de noi startup-uri în domeniu, întrucât apar taxe , cerințe tehnice și amenzi greu de suportat pentru antreprenorii la început de drum.

Potrivit inițiativei legislative intrate, de miercuri, în dezbaterea Senatului, serviciul prestabilit de ridesharing înseamnă „deplasarea împreună a persoanelor, cu ajutorul unui autovehicul, în baza unui contract de ridesharing încheiat între pasager(i) și șoferul autovehiculului, care este facilitat de o întreprindere autorizată conform prezentei legi, printr-o platformă/ aplicație tehnologică online”.

Platforma tehnologică este definită de propunerea de lege drept ”programul software de sine stătător / instalat pe un dispozitiv mobil prin intermediul căruia membrii înregistrați interacționează și găsesc și/sau oferă curse (transport) și încheie contractul de ridesharing”.

Cu privire la proiectul de lege expus, suntem foarte bucuroși să vedem și pe scena românească primul text spre reglementarea serviciului ce îl oferim atât noi, cât și șoferii parteneri. Considerăm că această propunere legislativă este una progresistă ce definește bine limitele serviciului de ride-sharing și, în același timp, nu constrânge utilizatorii Taxify - pasageri și șoferi parteneri.

Salutăm această inițiativă și o apreciem a fi în interesul utilizatorilor Taxify. Suntem la dispoziția autorităților pentru a oferi detaliile de care sunt nevoie pentru a facilita procesul de reglementare – a declarat pentru StartupCaf, Mihai Florea, Country Manager Taxify România.

Printre obligaţiile pe care le vor avea Taxify şi Uber, potrivit acestui proiect, se numără:

  • să furnizeze serviciu de suport / asistență a pasagerilor de către o echipă ce este disponibilă și accesibilă timp de 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, pentru incidente survenite pe durata cursei,
  • să aibă autorizaţie de la autorităţile administrativ-teritoriale locale,
  • şoferii înregistraţi în cele două platforme să aibă vârsta minimă de 21 de ani și permis auto categoroia B cu vechime de cel puțin 1 an.

Vezi ce alte condiţii mai trebuie să îndeplinească şoferii Uber şi Taxify

În principiu, credem că reglementarea serviciilor de ridesharing este necesară. Vom analiza propunerea legislativa și vom reveni cu o poziție în următoarele săptămâni. Ca și până acum, vrem să continuăm să discutăm cu toți actorii din industria transportului și cu autoritățile, astfel încât să facem ceea ce este cel mai bine pentru șoferi, consumatori și orașe – au declarat pentru StartupCafe oficialii Uber.

De asemenea, propunerea de lege ar urma să dea o lovitură persoanelor care practică transportul de pasageri, pe cont propriu, sub forma autostopului.

Taxe şi amenzi

Propunerea de lege prevede și amenzi între 3.000 de lei și 50.000 de lei sau chiar mai mult,  pentru diverse abateri.

Astfel, o platformă de ridesharing poate primi amendă între 5.000 de lei și 50.000 de lei dacă acceptă șoferi care nu respectă condițiile legale.

Platformele care funcționează fără autorizație se vor putea trezi cu amendă de 5% din cifra de afaceri anuală.

Parallax

Vizualizari
1062
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri