Denisa Crăciun

Românii, campioni la Glovo în 2023: O persoană a pus comenzi de 27.000 EUR

curier-glovo-spania-dreamstime

Românii au fost campioni în 2023 la numărul de comenzi făcute prin aplicația de livrări Glovo, potrivit celor mai recente date care mai arată că un bucureștean a comandat de peste 27.000 EUR anul acesta prin platformă.

În ceea ce privește numărul de comenzi, România se situează pe locul întâi în regiunea Europei de Sud-Est și pe doi, la nivel mondial, din cele 25 de țări în care operează Glovo, după Spania.

Burgerii, shaorma și pizza au fost și în 2023 preparatele preferate, în timp ce topul celor mai apreciate bucătării este format din cea americană, cu o creștere a cererii de două ori comparativ cu anul 2022, urmată de preparatele cu specific italian și de bucătăria orientală.

Totodată, românii au plasat cu 27% mai multe comenzi de pește și fructe de mare și cu 26% mai multe deserturi față de 2022.

În plus, aplicația spaniolă de livrări arată că un bucureștean a cheltuit cele mai mari sume pe Glovo în 2023, acesta plasând, în total, comenzi în valoare de 137.226 lei (peste 27.000 EUR) de-a lungul anului. De asemenea, un constănțean a făcut anul acesta 1340 de comnezi, în medie 3,5 comenzi pe zi. 

Românii, pe locul 2 în topul Glovo la bacșișul oferit curierilor

România ocupă locul doi în ceea ce privește bacșisul oferit curierilor Glovo, din toate țările în care aplicația de livrări este prezentă. Aproape 20% dintre utilizatorii din București lasă tips, topul orașelor cu cei mai darnici utilizatori fiind completat de locuitorii din Sinaia (18,82%) și Turda (15,62%).

În 2023, românii au preferat să își facă mai des cumpărăturile casnice online, comenzile de la supermarket crescând cu 40% în ultimul an.

Cele mai multe comenzi de la supermarket sunt plasate, de regulă, la finalul săptămânii, vinerea și sâmbăta. De altfel, cea mai mare comandă plasată prin Glovo în acest an, din punct de vedere al numărului de produse, a conținut 117 articole de la un supermarket.

În același timp, comenzile plasate din Glovo Express au înregistrat o creștere de 40%. Supermarketurile Glovo Express sunt spații comerciale gândite pentru cumpărături de proximitate, oferind produse de larg consum și nu numai, având oferta de produse listată exclusiv virtual, în aplicație pentru utilizatorii din București, Brașov, Iași, Cluj-Napoca, Constanța și Timișoara.

Românii solicită tot mai des comenzile cu livrare programată

Românii apelează din ce în ce mai des la livrările programate, arată platformă de livrări. Astfel, cele mai multe comenzi programate sunt plasate de la restaurante, iar peste 31% de la supermarket. Cei mai mulți utilizatori care programează comenzi sunt în

  • București;
  • Cluj-Napoca;
  • Brașov;
  • Iași;
  • Constanța.

Orașul cu cea mai mare creștere în 2023 este Satu Mare. 40% dintre comenzile programate sunt plasate între 10:00 și 11:59.

De asemenea, dintre cele 25 de țări în care platforma Glovo este activă, România se poziționează pe locul doi în ceea ce privește numărul comenzilor Prime, serviciu ce oferă utilizatorilor livrări nelimitate, în baza unui abonament lunar, imediat după Spania, iar numărul abonaților Prime a crescut cu 24% în ultimul an.

Utilizatorii din România plasează cele mai multe comenzi în zilele de vineri, joi și miercuri, în special pentru cină, 25% dintre comenzile din ultimul an fiind înregistrate în intervalul 18:00 – 20:00.

Și anul acesta, 8 martie a fost ziua record a comenzilor, la fel ca în 2022, iar „minutul de aur” a avut loc la ora 10:00, când s-au livrat 371 comenzi și 2238 de produse în toată țara. Lunile din an în care romanii au plasat cele mai multe comenzi în 2023 sunt Martie, Ianuarie și Mai.

Comenzile de produse cosmetice au crescut cu 228% în 2023, în timp ce comenzile pentru electronice au înregistrat o creștere de 68%. Conform platformei, cea mai scumpă comandă plasată pe aplicație în România în acest an îi aparține unui bucureștean care a cheltuit peste 35.000 lei pe un laptop de gaming și o trotinetă.

În România, Glovo operează prin compania sa românească GlovoappRO SRL, deschisă în anul 2018, la București, cu obiectul de activitate „Intermedieri în comertul specializat în vânzarea produselor cu caracter specific, n.c.a.”.

Fondată în 2015 la Barcelona, aplicația operează în 25 de țări din Europa, Asia Centrală și Africa.

---

Citește și:

Parallax

Vizualizari
746
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri