Redactia StartupCafe.ro
Compania SpaceX, controlată de Elon Musk, a lansat joi, la a doua încercare, noua sa rachetă Starship, cea mai mare din lume, destinată călătoriilor pe Lună şi Marte, dar vehiculul fără echipaj a explodat la câteva minute după decolare.
Considerată cea mai mare şi cea mai puternică rachetă construită vreodată, Starship a decolat din Texas, dar a explodat în câteva minute, într-un zbor de testare care, conform speranţelor constructorilor săi, ar urma să fie primul pas pentru o călătorie a oamenilor spre Marte - notează News.ro.
După o lansare anulată la începutul acestei săptămâni din cauza unei probleme de presurizare, sistemul a decolat joi, la ora locală 8:33 (16:33 în România). A prins viteză, dar apoi a început să se rotească la altitudine înainte de a exploda la aproximativ 4 minute după ce a părăsit solul.
Se pare că cele două secţiuni ale sistemului de rachete - propulsorul şi nava de croazieră - nu au putut să se separe în mod corespunzător după decolare, ceea ce ar fi putut cauza eşecul.
SpaceX avertizase anterior că şansele de reuşită erau scăzute şi că scopul zborului de testare era de a colecta date, indiferent dacă misiunea completă este îndeplinită sau nu.
Angajaţii de la SpaceX au aplaudat chiar şi după ce racheta a explodat.
Aceasta era un model de rachetă de propulsie Super Heavy dezvoltată de SpaceX. Vehiculul spațial cu două etaje, mai înalt decât Statuia Libertăţii, cu o înălţime de 120 m, a decolat de la portul spaţial şi instalaţia de testare Starbase a companiei, la est de Brownsville, în Texas. Zborul de debut fusese planificat să dureze 90 de minute în spaţiu, dar a eșuat imediat după decolare.
Imaginile transmise arată că racheta s-a ridicat de pe platforma de lansare, timp în care cele 33 de motoare Raptor ale Super Heavy au început să se aprindă într-o minge de flăcări şi în nori de gaze şi vapori de apă.
Planul de zbor era ca, la aproximativ trei minute după decolare, Super Heavy să se detaşeze şi să cadă înapoi în apele Golfului Mexic. Apoi, nava spaţială atașată trebuia să pornească cele şase motoare şi să-şi continue ascensiunea singură, până la o altitudine de peste 150 km. Ulterior, vehiculul spațial ar fi trebuit să înconjoare Pământul timp de aproximativ o oră, iar apoi să cadă în Oceanul Pacific. Așa ar fi trebuit să arate un test de succes.
Scopul general a fost însă de a colecta cât mai multe date pentru a îmbunătăţi următoarele prototipuri.
Și Elon Musk a încercat să tempereze aşteptările publicului și ale investitorilor, înainte de lansare, spunând că avea să fie puţin probabil ca aparatul de zbor să ajungă pe orbită din prima încercare. Avertismentul său s-a adeverit.
Deși este doar în teste, nava lui Musk are deja clienţi: miliardarul american Jared Isaacman și-a rezervat primul zbor cu echipaj al Starship.
Un alt miliardar, japonezul Yusaku Maezawa, şi americanul Dennis Tito (primul turist spaţial din istorie), au anunţat de asemenea că se vor îmbarca pentru o călătorie în jurul Lunii.
Când proiectul va ajunge la maturitate, nava ar trebui să fie capabilă să transporte până la 150 de tone de marfă pe orbită. Spre comparaţie, racheta Falcon 9, tot a lui SpaceX, poate duce doar puţin mai mult de 22 de tone pe orbita joasă a Pământului.
Dar adevărata inovaţie a proiectului Starship este că racheta trebuie să fie complet reutilizabilă - ceva ce Elon Musk crede că se va putea face în „doi sau trei ani”.
Ideea unui lansator reutilizabil, marea strategie a lui Elon Musk, este reducerea preţurilor. Fiecare zbor Starship ar putea ajunge să coste doar „câteva milioane” de dolari, susţine el. Un imperativ pentru miliardar, care estimează că oamenii vor avea nevoie de sute de rachete Starship pentru a avea şansa de a deveni o specie multiplaneară. Scopul final al lui Elon Musk este înfiinţarea unei colonii autonome pe Marte.
Fondată în anul 2022, SpaceX are sediul central la El Segundo, statul american California. Compania, evaluată în anul 2021 la peste 100 de miliarde de dolari, nu este listată la bursă și este controlată de miliardarul Elon Musk.
SpaceX desfășoară o serie de activități spațiale. Cele mai cunoscute sunt lansările de rachete și module spațiale, ca Falcon, Starship sau Dragon, precum și constelația sa de peste 3000 de sateliți Starlink, prin care asigură un serviciu de acces la internet de bandă largă în zone izolate. În prezent, militarii ucraineni folosesc internetul prin intermediul Starlink, în condițiile dificile de război.