Denisa Crăciun
Utilizatorii din România ai aplicației chinezești TikTok întâmpină, luni, 25 noiembrie, probleme în accesarea comentariilor și autentificarea în platforma socială.
Update ora 21.00: După două ore în care a funcționat cu dificultate, aplicația TikTok și-a revenit între timp.
---
Știrea inițială:
Problemele au început în jurul orei 19.00, conform Downdetector, platformă care oferă informații în timp real despre starea site-urilor web. Până la ora transmitereii acestei știri, acestea nu au fost soluționate.
Aplicația TikTok a fost lansată în septembrie 2016, în China, sub numele de Douyin (vibrații). Din 2017, rețeaua socială s-a extins la nivel internațional sub numele de TikTok. Aceasta a atras mai ales publicul tânăr.
Aplicația este deținută de compania de servicii online ByteDance, fondată în anul 2012, de antreprenorul chinez Zhang Yiming, care avea 29 de ani atunci. Între timp, el a ajuns la o avere estimată la peste 45,6 miliarde de dolari, potrivit Forbes.