Claudiu Zamfir

Cum a ieșit Călin Georgescu pe primul loc la Alegerile Prezidențiale 2024: „Strategie foarte sofisticată, exploatarea algoritmilor platformelor sociale” - expert în marketing digital

tiktok-dreamstime.jpg

Antreprenorul Cristian Ignat, expert în marketing digital, a făcut, luni, o scurtă analiză a campaniei de TiKTok a politicianului Călin Georgescu, cel care a ieșit pe primul loc în turul întâi al Alegerilor Prezidențiale 2024. 

„E clar o strategie foarte sofisticată în spate, bazată în principal pe exploatarea inteligentă a algoritmilor platformelor sociale, executată impecabil din punct de vedere al targeting-ului și al construcției mesajului” - arată Cristian Ignat, într-o analiză postată pe Facebook

Iată ce a constatat Cristian Ignat privind campania lui Georgescu: 

Prezența actuală:

  • TikTok: (doar) 225k followers / 3.3M likes
  • Facebook: (doar) 74k followers
  • nstagram: (doar) 26.7k followers / 566 postări

Este aproape imposibil să construiești o majoritate în doar 2 luni fără o comunitate solidă în spate. Totuși, Georgescu generează un engagement excepțional - postările sale au constant mai multe share-uri decât ale oricărui alt politician. 

Cheia succesului aici a fost în exploatarea inteligentă a algoritmilor - și nu doar pe TikTok. Strategia pare să fie aplicată uniform și eficient pe toate platformele majore, maximizând organic reach-ul și viralizarea conținutului. Posibil să fi exploatat niște "scăpări" ale platformelor?

Ipoteze privind strategia:

  • O echipă care a înțeles perfect algoritmii platformelor sociale și știe exact cum să maximizeze distribuirea organică
  • Investiții masive în promovare (deși e greu de explicat sursa unui buget de minimum 1M EUR)
  • Probabil o combinație între cele două, cu accent pe optimizarea algoritmică

Ce face diferit:

  • Content-ul video e extrem de bun și de bine targetat pentru audiența specifică
  • Distribuția mesajelor extrem de precisă - ajung exact la publicul țintă, evitând risipa de buget pe audiențe neconvertibile
  • Contrast perfect cu abordarea panourilor lui Ciucă care consumă buget enorm pentru impact foarte general

Fenomen recent:

De ieri observ o explozie de videouri cu Georgescu pe Facebook - organic, nu sponsored. Vin de la comunități și persoane pe care nu le cunosc, dar fiecare are peste 5,000 de share-uri. Acest pattern sugerează o înțelegere profundă a mecanismelor de viralizare și distribuire organică.

E clar o strategie foarte sofisticată în spate, bazată în principal pe exploatarea inteligentă a algoritmilor platformelor sociale, executată impecabil din punct de vedere al targeting-ului și al construcției mesajului.

Nu cred că există un mesaj mai puternic despre cât de important este mediul online. Într-o perioadă în care mulți încă tratează superficial prezența digitală sau o reduc la "facem și noi niște postări", vedem cum o strategie sofisticată de social media poate genera rezultate spectaculoase. Diferența dintre a posta conținut și a înțelege cu adevărat cum funcționează ecosistemul digital este enormă - și se vede în cifrele de engagement și în capacitatea de a ajunge organic la publicul țintă”.
 

Reamintim că politicianul Călin Georgescu s-a clasat pe primul loc la Alegerile Prezidențiale 2024, cu 22,95 % dintre voturile exprimate, urmând, cel mai probabil, să se confrunte în turul al doilea de scrutin, pe 8 decembrie 2024, cu Elena Lasconi, candidata de pe locul al doilea, care a obținut 19,17%, după centralizarea a 99,99% dintre procesele verbale. 

Parallax

Vizualizari
1418
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri