Adi Iacob

Prețul bitcoin scade cu 1.800 dolari în 10 minute: Criptomoneda reînvie temerile investitorilor

Thumbnail

Creșterea din această săptămână a prețului bitcoin a reînviat temerile bine cunoscute ale investitorilor în criptomonede: volatilitatea extremă și suprasolicitarea platformelor de exchange. Cotația monedei virtuale a crescut săptămâna aceasta cu circa 39% până la 13.852 dolari – cel mai înalt nivel din ianuarie 2018, însă a scăzut cu peste 1.800 de dolari în doar 10 minute.

Potrivit Bloomberg, miercuri în jurul orei 23.30 (ora României/16:30 ora din New York) prețul criptomonedei a scăzut cu peste 1.800 de dolari în doar 10 minute. Câteva momente mai târziu, exchange-ul de monede virtuale Coinbase a raportat o întrerupere pe site-ul său, care a fost rezolvată în mai puțin de o oră.

Thumbnail

Joi, volatilitatea a continuat să se extindă, iar prețul bitcoin a oscilat între -15% şi +4,8%.

Vineri, la ora 16:05, prețul bitcoin era de 11.755, cu o capitalizare totală de peste 209 miliarde dolari, înregistrând o scădere de 0,82%, potrivit datelor disponibile pe coinmarketcap.com

Prețul bitcoin crescut puternic după ce Facebook a readus criptomonedele în centrul atenției odată cu anunțul oficial de lansare a unei monede virtuale proprii - Libra - susținută de companii precum Uber, MasterCard, Visa sau Booking.com 

"Creșterea prețului este cauzată de doi factori majori - unul este creșterea încrederii în rândul comunității de investitori, că bitcoin este un mod legitim de păstrare a valorilor în era digitală - iar lansarea criptomonedei Libra a Facebook a forțat fiecare CEO să ia în serios monedele digitale", susține Jehan Chu, co-fondator al Kenetic Capital, un fond de investiții care finanțează startup-uri de blockchain (tehnologia din spatele criptomonedelor).

 

Parallax

Vizualizari
5878
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri