Claudiu Zamfir

Grupul ceh PPF, care deține și PRO TV, vinde mari afaceri de comerț online, după moartea miliardarului Petr Kellner

Thumbnail

Grupul financiar ceh PPF, fondat de Petr Kellner, vinde acum, după decesul miliardarului, participațiile pe care le deține în două afaceri de comerț online și livrări, din Cehia, evaluate la aproape 1 miliard de euro.

Gigantul e-commerce Allegro - un fel de eMag din Polonia, dar mult mai mare - a anunțat că va cumpăra un pachet majoritar de acțiuni în companiile cehe Mall Group (comerț online, servicii financiare, entertainment) și We Do (livrări și logistică), evaluate la 925 de milioane de euro în total.

Pentru pachetul de acțiuni, Allegro va plăti 881 de milioane de euro către proprietarii actuali: fondurile de investiții PPF Group, Rockaway Capital Investment Group și EC Investments. La acest preț s-ar mai putea adăuga 50 de milioane de euro în funcție de o serie de evoluții ale celor două afaceri.

Unul dintre vânzători, PPF Group, deține, printre altele, postul românesc de televiziunea PRO TV și celelalte afaceri  media din jurul său. PPF Group a fost fondat în anul 1991, de Petr Kellner. Omul de afaceri a devenit la un moment dat cel mai bogat din Cehia, cu o avere estimată la 19 miliarde de dolari, dar a murit la vârsta de 56 de ani, într-un accident de elicopter, în Alaska, pe 27 martie 2021. Era căsătorit și avea 4 copii.

Rockaway Capital, un alt vânzător al Mall Group și We Do, este un mare fond de investiții ceh, care deține o serie întreagă de afaceri online, printre care și comparatorul de prețuri Compari.ro, de pe piața din România.

În fine, cel de-al treilea vânzător, EC Investments, este un fond de investiții controlat de oamenii de afaceri Daniel Křetínský și Patrik Tkáč’, care sunt și patronii clubului de fotbal Sparta Praga, unde joacă și internaționalul român Florin Niță (portar).

Parallax

Vizualizari
2110
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri