Palantir, startup-ul care a lucrat pentru CIA, se pregăteşte de listare la bursă
Raluca Abrihan

Palantir, startup-ul care a lucrat pentru CIA, se pregăteşte de listare la bursă

Thumbnail

Firma americănă Palantir a declarat că se pregăteşte să se listeze pe bursă săptămâna viitoare, aşteptându-se la o creştere de 42% anul acesta, veniturile ajungând astfel la 1,06 miliarde de dolari, scrie CNBC, citat de Mediafax.

Compania, care dezvoltă software-uri pentru agenţiile guvernamentale şi marile companii americane, a declarat că veniturile din exploatare vor atinge suma de 121 de milioane de dolari.

Palantir a ales o abordare neconvenţională în ceea ce priveşte listarea pe piaţă, de vreme ce a optat pentru o listare publică şi nu o oferă publică iniţială (IPO). Compania se aşteaptă ca veniturile să înregistreze o creştere de 30% în viitorul apropiat.

Pe măsură ce investitorii analizează modelul de afaceri al Palantir, firma trebuie să îşi extindă masiv baza de clienţi peste numărul actual de 125, urmând să mizeze tot mai mult pe software-uri uşor de folosit.

Numărul total al acţiunilor ajunge în prezent la 1,92 de miliarde şi, cu o medie de preţ de 9,17 dolari, compania este evaluată la 17,6 miliarde de dolari.

Palantir a fost fondată în 2004 cu 2 milioane de dolari, o parte din bani venind de la divizia de investigaţii a CIA. Software-urile produse de companie le permit serviciilor secrete americane să vizualizeze rapid şi să identifice legăturile între cantităţi mari de informaţii – de la numere de telefon şi înregistrări bancare până la o listă de prieteni sau fotografii ale plăcuţelor de înmatriculare.

Citeşte şi:

Parallax

Vizualizari
1247
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri