Denisa Crăciun

Încă un oraș din România are Uber

Thumbnail

Aplicația Uber, care conectează pasageri și șoferi, este disponibilă, de joi, 2 iunie 2022, și în Arad, și ajunge astfel la 18 orașe din România în care este prezentă.

Pe lângă Aras, Uber este prezent și în București, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Constanța, Craiova, Galați, Pitești, Ploiești, Oradea, Brăila, Sibiu, Buzău, Bacău, Râmnicu Vâlcea și Alba Iulia.

Între 2 și 5 iunie, utilizatorii din Arad pot beneficia de 4 curse gratuite în aplicație, pentru călătorii de până la 11 lei, folosind codul HELLOARAD.

Uber este o aplicație care conectează pasageri și șoferi în peste 70 de țări, în peste 10.000 de orașe.

În Arad Uber colaborează cu șoferi licențiați pentru a transporta pasagerii în siguranță către destinațiile lor. Aici, Uber se lansează cu serviciul UberX.

„Ne bucurăm să lansăm Uber în Arad, unul dintre cele mai importante orașe din partea de vest a țării. Credem că locuitorii orașului și turiștii deopotrivă vor călători prin oraș într-un mod mult mai eficient. Oamenii sunt din ce în ce mai interesați de transportul alternativ și ne bucurăm că le putem oferi locuitorilor din Arad acces la tehnologia Uber, care conectează pasageri și șoferi pentru a îmbunătăți nivelul de siguranță al călătoriilor lor. - a declarat Ana Maria Borlovan, Country Operations Manager Uber România. 

Cum funcționează Uber 

  • Descarcă aplicația Uber pe telefonul tău și creează un cont
  • Aplicația se va deschide cu o întrebare simplă: „Încotro?”
  • După ce ai setat destinația, aplicația îți va arăta prețul călătoriei 
  • Poți urmări statusul cursei și trimite localizarea pe hartă și timpul estimat de sosire prietenilor sau familiei 
  • Plătește numerar sau prin intermediul plății electronice
  • Oferă rating și feedback șoferului 
  • După finalizarea cursei, vei primi un e-mail cu o chitanță electronică, iar din contul tău Uber vei putea descărca factura fiscală 

Pasagerii din Arad beneficiază de o serie de opțiuni disponibile în aplicația Uber, printre care și accesul la informații despre șofer, afișând fotografia acestuia alături de rating, modelul și numărul mașinii.

Pasagerii pot urmări cursele în aplicație, atât înainte de sosirea mașinii la locul de preluare, cât și în timpul călătoriei, pot trimite statusul acesteia unui contact de încredere sau pot primi un PIN de verificare. 

Parallax

Vizualizari
629
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri