Raluca Abrihan

Program de accelerare pentru startup-urile specializate în dezvoltarea de sisteme de condus autonom

Thumbnail

Microsoft a anunțat un program care își propune să accelereze evoluția startup-urilor specializate în dezvoltarea de sisteme de conducere autonomă a vehiculelor (AD). Proiectele pot primi premii în produse, în valoare de până la 120.000 de dolari.

Programul MfS-AD este un mod în care Microsoft pune în practică angajamentul asumat față de startup-urile inovatoare care definesc viitorul în materie de condus autonom. Sprijinim comunitatea de startup-uri AD atât din punct de vedere al afacerilor cât și tehnic, pentru a se dezvolta și a se extinde. Ca parte a programului, toate startup-urile selectate vor primi oferta premium a programului nostru Microsoft for Startups, incluzând acces la Azure cloud gratuit, cu valoare de până la 120.000 de dolari.”, menționează Aditya Sharma, Program Manager, Microsoft, în articolul publicat pe blogul Microsoft For Startups.

Din punct de vedere business, startup-urile beneficiază de oportunități de extindere a rețelei prin integrarea lor în ecosistemul Microsoft AD. Mulți dintre partenerii companiei și-au găsit următorul mare client sau partener la una dintre sesiunile Microsoft de networking auto sau evenimente dedicate. Alte beneficii constau în oportunități comune pentru clienți, suport pe partea de marketing și amplificare, oportunități privilegiate de showcase în cadrul unor evenimente și conferințe din industrie și vizibilitate M12 (fostă Microsoft Ventures) pentru potențiale investiții, a mai anunţat compania.

În ceea ce privește suportul tehnic, startup-urile beneficiază de acces la ingineri de top și manageri de programe Microsoft care lucrează la tehnologii și soluții pentru infrastructura de condus autonom, sesiuni de arhitectură 1:1 cu inginerii Microsoft Cloud, acces rapid la capabilitățile de condus autonom pe Azure și posibile oportunități de co-dezvoltare.

Startup-urile au jucat un rol esențial în apariția tehnologiilor pentru condus autonom. De la dezvoltarea de soluții de autonomie completă pentru OEM-uri, până la crearea de noi oportunități de afaceri în domenii precum livrarea, serviciile de ride-sharing și tranzitul pe distanțe lungi, startup-urile s-au aflat în prima linie a progresului tehnologic în acest domeniu. Acestea joacă un rol esențial și în furnizarea de tehnologii și soluții AD importante precum simularea, gestionarea datelor, etichetarea și nu numai, arată oficialii companiei.

Pentru detalii despre cum se aplică, despre cerințele de nominalizare, criteriile de selecție și multe altele, accesați https://aka.ms/ADstartup.

  •  

 

Parallax

Vizualizari
239
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri